Bulgarii sunt în alertă după ce au văzut în meciul FCSB – Dinamo 2-1, în perspectiva dublei manșe pe care CSKA 1948 Sofia o va disputa în turul doi preliminar din Conference League contra vicecampioanei României.
Presa bulgară a scris în termeni laudativi despre jocul prestat de echipa antrenată de Elias Charalambous în partida disputată pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală, în care Florinel Coman și Darius Olaru au marcat pentru FCSB, iar Goncalo Gregorio pentru Dinamo.
Jurnaliștii de la sportal.bg au apreciat meciul cu echipa antrenată de Ovidiu Burcă chiar ca o „încălzire” pentru cei de la FCSB în perspectiva manșei tur cu CSKA 1948 Sofia, care se va disputa miercuri, 26 aprilie, cu începere de la ora 20:30, în capitala Bulgariei.
Sursa citată a notat că vicecampioana României a impus ritmul jocului, în special înaintea deschiderii scorului, nu înainte însă de a aminti de scandalul generat în jurul închirierii de către FCSB a arenei Steaua pentru acest meci, semn că bulgarii urmăresc atent în această perioadă ce se întâmplă cu echipa patronată de Gigi Becali, la toate nivelurile, așa cum este și firesc să se întâmple în acest context.
„FCSB s-a încălzit pentru CSKA 1948 cu un succes în derby-ul cu Dinamo.
Săptămâna dinaintea marii ciocniri a fost marcată de scandalul legat de locul disputării partidei. Gigi Becali și-a dorit ca meciul să se joace pe Ghencea, dar s-a disputat pe Arcul de Triumf.
FCSB a impus ritmul de joc și a avut mai multe ocazii înainte ca Florinel Coman să deschidă scorul. 5 minute mai târziu, Olaru a marcat al doilea gol. Pe final, FCSB a tremurat puțin, dar a reușit să obțină victoria”, a notat sursa citată anterior după FCSB – Dinamo 2-1.
Pe de altă parte, și cei de la CSKA 1948 Sofia dau semne că se află într-o formă sportivă destul de bună în această perioadă. Asemenea vicecampioanei României, echipa antrenată de Atanas Ribarski a obținut două victorii în primele două etape din campionatul Bulgariei și s-a instalat pe primul loc în clasament.
Vineri seară, CSKA 1948 s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-0 în fața celor de la Pirin Blagoevgrad, după ce în prima etapă se impusese în deplasare cu Levski Sofia, scor 2-1.
Așadar, jucătorii antrenați de Elias Charalambous ar trebui să se aștepte la o replică destul de solidă din partea celor de la CSKA 1948 Sofia în această dublă din turul doi preliminar al Conference League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER