Neluțu Varga, patronul formației CFR Cluj, este în extaz după ce campioana României a învins-o pe Slavia Praga.
CFR Cluj s-a impus în Cehia, scor 1-0, cu Slavia Praga, în grupele Conference League, iar această victorie le aduce ardelenilor un bonus important.
După ce au câștigat 166.000 de euro pentru remiza cu Ballkani din prima etapă a grupelor Conference League, în conturile ardelenilor a mai intrat o sumă importantă pentru victoria cu Slavia Praga.
CFR Cluj va fi răsplătită cu 500.000 de euro pentru victoria obținută în Cehia cu Slavia Praga. Suma se va adăuga celor 116.000 de euro de la egalul cu Ballkani, dar și celor 2,94 milioane de euro pentru accederea în grupe.
În cazul în care CFR Cluj va încheia grupa pe primul loc, în conturile campioanei României vor mai intra 650.000 de euro, iar pentru poziția a doua 300.000 de euro. Mai mult, o calificare în optimile de finală ale Conference League este răsplătită cu 600.0000 de euro.
Grupa CFR-ului este foarte echilibrată. După cele trei meciuri jucate în această fază, FC Ballkani, Sivasspor, Slavia Praga și CFR Cluj au câte patru puncte, doar că echipa lui Dan Petrescu este ultima, având un golaveraj 2-2.
Campionatul și accederea în primăvara europeană! Să-și corecteze greșelile din pregătirea echipei. Și cu Slavia Praga ne putem bate, pentru că eu i-am adus ce mi-a cerut el! De aia am adus jucătorii, ca să se bată cu Slavia Praga, nu să ne uităm la Slavia Praga, că sunt mai buni”, a declarat Neluțu Varga când a fost întrebat de obiectivul CFR-ului, potrivit sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER