Câți bani a pierdut FCSB după ratarea calificării în Conference League. Gigi Becali putea pune mâna pe milioane de euro
FCSB a pierdut o sumă importantă în urma ratării accederii în grupele Conference League, după meciul dezastruos făcut de elevii lui Dinu Todoran cu Șahtior Karagandî, în turul 2 al preliminariilor competiției europene.
După 1-0 în tur pentru FCSB, Șahtior Karagandî a învins cu scorul de 2-1 și a dus meciul în prelungiri, unde FCSB nu a reușit să își adjudece calificarea.
Șahtior Karagandî a pedepsit-o pe loviturile de departajare. Portarul gazdelor a apărat șutul lui Olimpiu Moruțan și FCSB a fost eliminată din Conference League.
Câți bani a pierdut FCSB după ratarea calificării în Conference League. Gigi Becali putea pune mâna pe milioane de euro
Acum, după ratarea calificării, Gigi Becali a pierdut mai multe milioane de euro.
Concret, forul european va trimite în conturile echipelor calificare în grupele Conference League nu mai puțin de 3 milioane de euro, sumă pe care o vor primi inclusiv formațiile care nu vor acumula niciun punct.
În schimb, orice rezultat de egalitate va fi premiat cu 166.000 de euro, pe când un succes este răsplătit cu nu mai puțin de 500.000 de euro.
O parte importantă a veniturilor din Conference League era reprezentată de market pool, sumă împărțită între cluburile din aceeași țară aflate în grupe.
Totodată, FCSB ar mai fi putut încasa sume serioase din vânzările de bilete pe teren propriu, având în vedere că ar fi putut să întâlnească echipe cu nume sonore în grupe, care ar fi atras foarte mulți oameni la stadion.
De notat e că după 1 august, autoritățile române ridică restricțiile privind accesul pe stadion al suporterilor. Astfel, 75% din capacitatea stadioanelor poate fi ocupată și putem spune că Gigi Becali a pierdut banii aproximativ 41 de mii de bilete pe care le-ar fi putut vinde pe Arena Națională.
De menționat este și ca jucătorii nu vor mai avea parte de expunere, iar acest lucru poate atrage sume de transferuri mai mici. Florinel Coman, Octavian Popescu nu vor fi foarte vizibili, așa cum și-ar fi dorit patronul.
Banii pierduți pot însemna investiții mai mici pentru sezonul viitor, iar Gigi Becali va transfera tot gratis, cel mai probabil.