Câți bani încasează FCSB și Gigi Becali, după ce vicecampioana a obținut calificarea în grupele UEFA Conference League! Patronul roș-albaștrilor poate pregăti următoarele lovituri de pe piața transferurilor

Bucurie a fotbalistilor stelisti dupa un gol marcat cu Darius Dumitru Olaru, Sylas Laouari Edjouma Malcom, Grigoras Alexandru Pantea si Joonas Tamm in meciul de fotbal dintre FCSB si FK Viking Stavanger, din cadrul play-off-ului UEFA Europa Conference League, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, joi 18 august 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

FCSB a obținut calificarea în grupele UEFA Conference League, după victoria cu Viking, scor 3-1, din manșa retur a play-off-ului din cadrul acestui turneu.

„Roș-albaștrii” au obținut biletul de acces în faza următoare a competiției după un meci dificil la Stavanger, pe o suprafață de joc foarte grea. Risto Radunovic a înscris golul izbăvitor, chiar în minutul 90+5.

Tragerea la sorți pentru a decide componentele grupelor din Conference League va avea loc în cursul zilei de vineri, 26 august, iar elevii lui Nicolae Dică vor debuta în această fază pe 8 septembrie.

Câți bani încasează FCSB, după ce vicecampioana a obținut calificarea în grupele UEFA Conference League! Patronul roș-albaștrilor poate pregăti următoarele lovituri de pe piața transferurilor

Calificarea obținută de vicecampioana României va aduce un spor important bugetului clubului, iar patronul Gigi Becali poate pregăti următoarele lovituri importante de pe piața transferurilor.

Latifundiarul a precizat, în mai multe rânduri, că în situația în care echipa se va califica în faza următoare, va mai aduce cel puțin doi fotbaliști, dintre care unul pe postul de atacant.

Astfel, FCSB, după ce a încasat 550.000 de euro pentru accederea în turul 3 preliminar, iar apoi 750.000 de euro pentru calificarea în play-off, a câștigat încă 2.94 milioane de euro, odată cu obținerea accesului în faza grupelor.

Cați bani ar putea încasa FCSB în faza grupelor, în funcție de rezultate

În această fază a competiției, vicecampioana României va avea posibilitatea de a-și majora bugetul cu alte sume semnificative.

UEFA răsplătește o victorie cu suma de 500.000 de euro, în timp ce un rezultat de egalitate va aduce în conturile clubului 166.000 de euro.

La finalul fazei grupelor, forul european va acorda premii în valoare de 650.000 de euro pentru ocupanta primei poziții, în timp ce formația care va încheia pe locul secund va primi nu mai puțin de 325.000 de euro.

FCSB a trecut, pe rând, de Saburtalo Tbilisi, Dunajska Streda și Viking Stavanger, pentru a se califica în premieră în grupele UEFA Conference League.

Publicat: 25 08. 2022, 22:03
Actualizat: 25 08. 2022, 22:19