Andrei Cordea este unul dintre oamenii de bază de la FCSB, iar după victoria din play-off-ul Conference League cu Viking (scor 3-1), jucătorul consideră că acesta este cel mai bun moment din cariera sa.
Fiind marcator al unui gol alături de Edjouma și Radunovic, Cordea l-a impresionat pe patronul Gigi Becali prin prestația sa.
După partida de joi seara, FCSB a reușit să se califice în grupele unei competiții europene după 5 ani. Andrei Cordea se declară foarte fericit de reușită.
Totodată, el a dezvăluit ce i-a spus Nicolae Dică în vestiar.
„Mulțumesc foarte mult suporterilor care au venit la stadion, mă bucur pentru ei. A venit de o lună la noi, e foarte fericit, vine cu drag la antrenament. Încă nu știm ce adversari avem, dar ne dorim foarte mult să trecem. Duminică avem un meci foarte greu cu Hermannstadt, trebuie să câștigăm pentru că nu suntem într-o situație bună și vom vedea. Ne bucurăm că am intrat în grupe și în campionat trebuie să ne revenim. Suntem o echipă omogenă și trebuie să câștigăm campionatul. Suntem tineri, putem juca din 3 în 3 zile, dar trebuie să rămânem sănătoși.
Este o calificare pe care ne-o doream de mult timp, acum vom sărbători, dar nu foarte mult pentru că vom avea de jucat cu Hermannstadt.
Mister ne-a zis în vestiar că a venit de o lună de zile și este fericit, vine cu drag la antrenamente pentru că are niște copii de clasă. Avem șanse foarte mari la titlu, suntem o echipă foarte bună, omogenă, trebuie să-l câștigăm neapărat.”, a spus Andrei Cordea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER