Ce adversare au CFR Cluj și Corvinul Hunedoara în play-off-ul Conference League: ambele sunt în urna capilor de serie la tragerea la sorți
Luni, 5 august 2024, de la ora României 15:00, aflăm împreună ce adversare au CFR Cluj și Corvinul Hunedoara în play-off-ul Conference League. Trebuie precizat că ambele grupări care ne reprezintă au statutul de cap de serie la tragerea la sorți.
CFR Cluj datorită coeficientului, al 7-lea cel mai bun din preliminarii, iar Corvinul Hunedoara pentru că va prelua coeficientul adversarei din turul 3 preliminar, respectiv pe cel al kazahilor de la Astana.
Momentul adevărului pentru CFR Cluj și Corvinul Hunedoara! Tragerea la sorți de luni stabilește ce adversare au în play-off-ul Conference League
CFR Cluj și Corvinul Hunedoara, singurele formații care ne mai reprezintă în preliminariile Conference League, după eliminarea Universității Craiova, își vor afla, luni, de la ora 15:00, adversarele din play-off-ul competiției.
Partea bună este că ambele au statutul de cap de serie la tragerea la sorți, astfel că vor putea întâlni adversare ceva mai acceptabile. CFR Cluj are al 7-lea cel mai bun coeficient din preliminariile Conference League, în timp ce Corvinul Hunedoara va beneficia de statutul de cap de serie pentru că se va duela cu Astana în turul 3 preliminar. În acest context, Corvinul va prelua coeficientul adversarei la tragerea la sorți de luni.
Urna 1 din care face parte CFR Cluj:
- Silkeborg IF (Danemarca) / KAA Gent (Belgia)
- Real Betis Balompie (Spania)
- Maccabi Petah Tikva FC (Israel) / CFR 1907 Cluj (România)
- FC Noah (Armenia) / AEK Atena FC (Grecia)
Urna 2 din care CFR Cluj își va afla adversara din play-off:
- MFK Ruzomberok (Slovacia) / HNK Hajduk Split (Croația)
- FK Partizan (Serbia) / FC Lugano (Elveția)
- FC Kryvbas Kryvyi Rih (Ucraina) / FC Viktoria Plzen (Cehia)
- FC CSKA 1948 (Bulgaria) / Pafos FC (Cipru)
Urna 1 din care face parte Corvinul Hunedoara:
- ACF Fiorentina (ITA)
- NK Olimpija Ljubljana (Slovenia) / FC Sheriff Tiraspol (Moldova)
- Brondby IF (Danemarca) / Legia Varșovia (Polonia)
- FC Zurich (Elveția) / Vitoria SC (Portugalia)
- CS Corvinul 1921 Hunedoara (România) / FC Astana (Kazahstan)
Urna 2 din care Corvinul Hunedoara își va afla adversara din play-off:
- PFC Botev Plovdiv (Bulgaria) / HSK Zrinjski Mostar (Bosnia Herțegovina)
- FC Ararat-Armenia (Armenia) / Puskas Akademia FC (Ungaria)
- St Mirren FC (Scoția) / SK Brann (Norvegia)
- FK Auda (Letonia) / FC Drita (Kosovo)
- HNK Rijeka (Croația) / IF Elfsborg (Suedia)
CFR Cluj și Corvinul Hunedoara joacă joi
Pentru a juca în play-off-ul din Conference League, CFR Cluj și Corvinul Hunedoara trebuie mai întâi să treacă de adversarele din turul 3 preliminar. Joi, 8 august, de la ora 21:00, CFR Cluj va evolua în deplasare cu Maccabi Petah Tikva, returul urmând să aibă loc în Gruia, pe 15 august, de la 20:00.
Tot joi, de la aceeași oră, Corvinul Hunedoara va primi vizita celor de la Astana. Returul este programat tot pe 15 august, însă de la ora 17:00.