FCSB se duelează în această seară cu danezii de la Nordsjaelland în manșa retur a dublei pentru calificarea în playoff-ul Europa Conference League. Meciul va fi transmis în direct de la ora 20:00.
Nordicii au anunțat chiar înaintea returului cu FCSB revenirea atacantului Marcus Ingvartsen, care a suferit o accidentare în partida tur de la București. Tips Bladet a informat că șeptarul se află în lotul trupei din Farum.
Danezii s-au temut că acesta nu va reuși să se refacă până la meciul retur cu roș-albaștrii, după ce a fost absent în partida cu Randers din campionat. Nygren a fost cel care i-a luat locul fostului atacant de la Mainz în partida de la București.
FCSB poate miza în această seară pe Alexandru Băluță, David Miculescu și Adrian Șut, care s-a accidentat la încălzire chiar înaintea partidei tur din Ghencea. Toți trei sunt recuperați și pot face deplasarea la Farum.
Astfel, ar putea apărea schimbări în echipa de start a lui Charalambous, care ar putea să îi introducă în teren pe noul transferat Băluță și pe Adrian Șut. Pe de altă parte, Andrei Cordea ar urma să înceapă partida din postura de rezervă, fiind înlocuit de Tavi Popescu.
Nordsjaelland: 13. Hansen – 23. Villadsen, 4. K. Hansen, 30. Jensen-Abbew, 5. Frese – 10. Diomande, 6. Tverskov, 27. D Svensson – 37. Nuamah, 7. Ingvartsen, 14. Osman Rezerve: 25. Eriksson, 9. Nygren, 11. M. Hansen, 15. Marxen, 19. L. Hey, 21. Sertdemir, 22. Antman, 28. Coulibaly, 42. Barslund, 47. Munchk Antrenor: Johannes Hoff Thorup Absent: Nagalo (suspendat)
FCSB: 32. Târnovanu – 28. Pantea, 5. Dawa, 21. Chiricheș, 33. Radunovici – 88. Djokovic, 23. Ov. Popescu, 27. Olaru – 10. Oct. Popescu, 25. Al. Băluță, 7. Fl. Coman Rezerve: 99. A. Vlad, 2. V. Crețu, 3. Panțâru, 6. Haruț, 8. Șut, 9. Compagno, 11. Miculescu, 30. Ngezana, 80. Radaslavescu, 98. Cordea Antrenor: Elias Charalambous Absenți: –
Stadion: Right to Dream Park (Farum)
Partida îl va avea la centru pe kosovarul Genc Nuza (34 de ani).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER