CFR Cluj, anunț de ultimă oră despre Dan Petrescu: „Ne-am așezat la masă!”
CFR Cluj mizează tot pe Dan Petrescu, iar Cristi Balaj a subliniat că tehnicianul are parte de toată susținerea clubului.
Conducătorul grupării din Gruia a dezvăluit că și suporterii au avut un rol important în decizia de a se continua tot cu fostul mare fundaș al naționalei României.
Joi, de la ora 22:00, CFR Cluj o întâlnește pe Slavia Praga, în etapa a treia din Conference League. Din grupa ardelenilor mai fac parte Sivasspor și Ballkani.
CFR Cluj, susținere pentru Dan Petrescu! Cristi Balaj: „Nu am știut să ne rezolvăm problemele în familie!”
Fostul mare arbitru știe de ce postul lui Dan Petrescu a fost pus în pericol, însă dă asigurări că toate problemele s-au rezolvat.
„Avem un antrenor, au existat anumite neînțelegeri legate de jocul echipei, amplificate și de noi, pentru că nu am știut să ne rezolvăm problemele în familie. Antrenorul echipei a fost, este și va fi Dan Petrescu. Are toată susținerea noastră, nu s-a făcut rabat, ne-am așezat la masă, inclusiv cu suporterii. Nu avem de gând să schimbăm antrenorul, mai clar de atât nu am cum să spun”, a declarat Cristi Balaj, la Pro Arena.
Trebuie să facem un meci perfect ca să scoatem un rezultat pozitiv. Chiar dacă avem probleme mari de lot, încercăm să facem un meci bun. Trebuie să prindem o zi fantastică, cu toții. Nu e ușor să faci o echipă din mers, sunt vreo șapte-ori jucători de bază care lipsesc. Slavia dă 40 de goluri în nouă meciuri acasă, asta înseamnă forță. Bat cu 6-0, 7-0. Asta e realitatea, nu inventez eu. Va fi foarte greu” – Dan Petrescu, înaintea meciului Slavia Praga – CFR Cluj