CFR Cluj este pe locul 2 în grupa G din Conference League, cu două etape înainte de final! Ce trebuie să facă elevii lui Dan Petrescu pentru calificarea în primăvara europeană
CFR Cluj este pe locul 2 în grupa G din Conference League, cu două etape înainte de final, după ce a obținut o victorie fabuloasă, scor 2-0 cu Slavia Praga.
Ardelenii nu au început bine această ediție, reușind o remiză smulsă in extremis în Kosovo, cu Ballkani, 1-1, după golul egalizator al lui Yuri din minutul 90, iar apoi au pierdut acasă cu Sivasspor, 0-1.
Situația s-a schimbat tocmai împotriva celei mai bune echipe din grupă, Slavia Praga. Dintr-o dublă în care speranțele nu erau foarte mari, elevii lui Dan Petrescu au reușit să obțină două victorii fără să primească gol, iar acum se află pe locul 2, cu 7 puncte, la egalitate cu Sivasspor.
CFR Cluj este pe locul 2 în grupa G din Conference League, cu două etape înainte de final! Ce trebuie să facă elevii lui Dan Petrescu pentru calificarea în primăvara europeană
Chiar dacă ardelenii sunt egali cu formația turcă, aceștia au avantajul victoriei din meciul direct, de la Cluj, astfel că ocupă prima poziție, deși CFR are un golaveraj superior.
Pe locurile 3 și 4 se află Slavia Praga și Ballkani, și ele la egalitate, 4 puncte, iar situația este asemănătoare cu cea dintre ardeleni și Sivasspor: cehii au avantajul meciului direct, însă au un golaveraj mai slab.
Următorul joc al lui CFR Cluj va fi crucial, ardelenii urmând a se deplasa în Turcia pentru returul cu formația antrenată de Riza Calimbay. O victorie ar aduce calificarea matematic pentru ardeleni, indiferent de rezultatul obținut de Slavia Praga.
Ardelenii ar face 10 puncte și ar trece la 3 lungimi peste Sivasspor, iar Slavia Praga ar putea să ajungă la maximum 7 puncte, în cazul unui succes cu Ballkani.
Astfel, în ultima etapă, când CFR o va întâlni pe Ballkani, iar Sivasspor și Slavia vor avea meci direct, un punct ar asigura ardelenilor prima poziție indiferent de rezultatul celuilalt joc.
Ce se întâmplă dacă CFR nu se impune cu Sivasspor
Astfel, în ultima etapă, când CFR o va întâlni pe Ballkani, iar Sivasspor și Slavia vor avea meci direct, un punct ar asigura ardelenilor prima poziție indiferent de rezultatul celuilalt joc.
Dacă nu vor reuși să se impună cu Sivasspor, situația se va complica puțin pentru elevii lui Dan Petrescu.
Atât în cazul unei remize, cât și în cazul unui eșec, CFR Cluj va fi nevoită să se impună pe teren propriu în fața lui Ballkani, în ultima rundă, pentru a fi sigură de calificarea în primăvara europeană.