Cine este DAC Dunajska Streda, adversarul FCSB-ului în turul al 3-lea preliminar al Conference League! Elevii lui Nicolae Dică o vor întâlni pe „Sepsi de Slovacia”! | SPECIAL

FCSB a învins-o în această seară pe Saburtalo Tbilisi cu 4-2 pe Arena Națională și a obținut calificarea în următoarea fază a Conference League.

Ocupanta locului 4 în ultimul sezon al primei ligi din Slovacia, adversara „roș-albaștrilor”, Dunajská Streda, a eliminat-o pe Vikingur Gota în faza precedentă a competiției pentru a obține accesul în turul al treilea, scor 4-0 la general. În noul sezon din Fortuna Liga, formația antrenată de Adrian Gula a obținut o victorie și o remiză în primele două runde. 

Localitatea Dunajská Streda are o populație de numai 28.000 de locuitori și este un oraș al etnicilor maghiari, care reprezintă 79% din totalul de rezidenți. Ca fapt divers, Dunajská Streda este înfrățit cu două localități din România: Jimbolia și Odorheiu Secuiesc. 

Mai mult, asemenea celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, DAC Dunajska Streda ar fi și ea finanțată de guvernul maghiar, așa cum a dezvăluit ProSport.

Istoric cu echipe românești

Este a doua întâlnire din istoria acestei echipe cu formații din România, prima având loc în sezonul 1991/1992 al Cupei Intertoto. 

Atunci, Dunajská Streda întâlnea Rapidul antrenat de Gheorghe Constantin, iar slovacii se impuneau în dublă manșă cu 3-1. Giuleștenii au câștigat turul de la București, 1-0, însă au fost învinși la retur, scor 0-3.

Dubla manșă din acest sezon se va disputa în datele de 4 august/11 august 2022. Partida tur se va disputa în Slovacia, în timp ce returul va avea loc la București, pe Arena Națională.

Slovacii au și un român în lot

În atacul slovacilor se regăsește și un fotbalist cu cetățenie română. Este vorba despre Ion Nicolaescu, vârf în vârstă de 23 de ani, care evoluează la Dunajská Streda din 2020. Fotbalistul este internațional moldovean, cu 28 de selecții și 8 goluri până în prezent.

Cotat la 350.000 de euro pe Transfermarkt, atacantul nu a evoluat niciodată în România. Zimbru Chișinău, Shakhter Soligorsk, Vitebsk și Maccabi Petah Tikva sunt celelalte formații din CV-ul lui Nicolaescu.

Cel mai bine cotat fotbalist din lotul slovacilor, maghiarul Zsolt Kalmar, evaluat la 800.000 de euro, este mijlocaș central și evoluează la Dunajská Streda din 2018. Jucătorul în vârstă de 27 de ani este și căpitan și are, până în prezent, 113 meciuri, 38 de goluri și 21 de pase decisive în tricoul echipei sale. Pentru echipa națională a Ungariei, Kalmar a debutat în 2014 și a adunat 27 de selecții, în care a punctat de două ori.

Palmaresul celor de la DAC Dunajska Streda

Deși clubul are o istorie de 118 ani, fiind fondat în 1904, DAC Dunajská Streda a cucerit numai două trofee în mai bine de un secol de existență. 

O Cupă a Slovaciei și una a Cehoslovaciei sunt singurele competiții din palmaresul echipei, amândouă cucerite în anul 1987.

În campionatul intern, nu a reușit niciodată să se claseze mai sus de poziția secundă, bornă atinsă în două rânduri: 2018-2019 și 2020-2021.

  • 11.73 milioane de euro este cota totală a lotului celor de la Dunajská Streda, potrivit Transfermarkt.com

Publicat: 28 07. 2022, 23:47