Astăzi, 3 august, ora 20:00, Sepsi Sfântu Gheorghe va juca returul cu CSKA Sofia, iar partida dintre cele două va fi transmisă și pe două canale românești.
Sepsi a învins pe terenul celor de la CSKA Sofia, scor 2-0, în cadrul primei manșe a turului doi preliminar Conference League. Returul se va juca la Sfântu Gheorghe, iar partida se va difuza pe Digi Sport 3 și pe Prima Sport 3.
Partida dintre cele două va fi arbitrată de centralul Eldorjan Hamiti, iar cei doi asistenți vor fi tot albanezi, este vorba de Denis Rexha și Erind Burgu.
Liviu Ciobotariu, antrenorul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, a prefațat returul cu CSKA Sofia. Tehnicianul covăsnenilor este conștient că meciul nu va fi deloc ușor, deși echipa sa a câștigat cu scorul de 2-0 în meciul tur.
„Este clar că ne aşteaptă un joc greu, sunt convins că va fi mult mai dificil decât la Sofia, pentru că întâlnim o echipă care a schimbat antrenorul după meciul cu noi şi clar că jucătorii vor să demonstreze că merită să joace, plus faptul că noi am câştigat în deplasare la o diferenţă de două goluri…
Ei vor dori să vină să-şi ia revanşa. Este clar că va fi un joc greu pentru noi. Însă jucăm acasă, suntem în faţa unei mari performanţe pe care ne-o dorim. Avem în spatele nostru un stadion plin, vor fi 7-8.000 de suflete care ne vor încuraja.
Avem un moral bun, suntem într-o pantă ascendentă şi ne dorim foarte mult să mergem mai departe şi să eliminăm CSKA. Suntem foarte motivaţi, echipa arată foarte bine. Am mare încredere în jucătorii mei.
Mâine va trebui să lăsăm ultima picătură de energie pe teren, să luptăm, să fim pragmatiici şi să punem probleme adversarului. În mod normal ar trebui să arătăm bine, Am încercat să menajez jucători pentru a avea prospeţime”, a spus Liviu Ciobotariu, potrivit news.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER