Cine transmite la TV Silkeborg IF – FCSB, din grupele Conference League

Jucatorii formatiei FCSB reactioneaza dupa ce au inscris un gol in timpul meciului de fotbal contra echipei FC Arges din etapa a XII-a a Superligii, disputat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica, 2 octombrie 2022. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 12 poze

Silkeborg IF – FCSB se joacă joi 6 octombrie, de la ora 19.45, și contează pentru etapa a treia din grupele Conference League.

Partida va fi transmisă în direct la tv de Pro Arena, urmând a fi comentată de Mihai Mironică și de Ion Alexandru.

De asemenea, cele mai importante faze vor fi Live Video Online pe www.prosport.ro.

Cine transmite la tv Silkeborg IF – FCSB, din grupele Conference League

Pro TV e postul care a difuzat până acum meciurile celor de la FCSB din Conference League, cu West Ham, 1-3, și Anderlecht, 0-0.

Șefii stației tv cred că Silkeborg – FCSB nu va produce o audiență ridicată, cum au făcut-o partidele anterioare.

Meciul dintre echipa daneză Silkeborg IF şi echipa română FCSB se va disputa pe Silkeborg Stadium, din Silkeborg şi va fi condus la centru de arbitrul ucrainean Mikola Balakin.

El va fi ajutat la cele două tuşe de Viktor Nizhnik şi Oleksandr Korniko, în timp ce al patrulea arbitru va fi Iaroslav Kozik.

Din lotul deplasat de vicecampioana României în Danemarca lipsesc Andrea Compagno, Florinel Coman, Andrei Cordea, Joonas Tamm, Malcom Edjouma și Risto Radunovic. Pe lângă cei șapte jucători menajați, la București au rămas Boban Nikolov și Billel Omrani (indisponibili), dar și accidentații Ionuț Panțîru, Iulian Cristea și Ovidiu Popescu.

De ce s-a sucit Gigi Becali cu Conference League?

Decizia a fost luată și după ce Gigi Becali, omul cu bani de la FCSB, a declarat că în Conference League de acum vor juca mai mult rezervele.

„De acum vom da totul în campionat. Eu sunt liniştit, chiar dacă am pierdut atâtea meciuri pentru că am încredere că echipa îşi va reveni. Dar i-am transmis lui Dică, meciurile din campionat sunt pe primul loc. Nu pot să spun că nu mă interesează Conference League. Cum să nu mă intereseze?

Dar nu o să joace titularii. Dar noi avem lot. De asta am transferat jucători, să putem juca şi în Europa şi în campionat. Dar prioritatea este să ne revenim în campionat. Eu cred că putem obţine puncte şi în Conference League, am jucat bine cu Anderlecht. Sunt bani mulţi pe care îi putem lua, dar în primul rând mă interesează campionatul”, a spus Gigi Becali.

Publicat: 06 10. 2022, 08:05
Actualizat: 06 10. 2022, 08:27