Ciro Immobile, gol spectaculos în Lazio – CFR Cluj! Scuffet n-a avut nicio șansă la voleul italianului | VIDEO
Ciro Immobile (32 de ani), căpitanul lui Lazio Roma, a înscris un gol spectaculos în partida jucată împotriva lui CFR Cluj.
Ciro Immobile, gol spectaculos în Lazio – CFR Cluj! Scuffet n-a avut nicio șansă la voleul italianului
Lazio Roma și CFR Cluj și-au dat întâlnire în play-off-ul Conference League, iar manșa tur s-a jucat pe „Stadio Olimpico”, joi, 16 februarie, iar formația din Serie A a fost nevoită să joace în 10 oameni din minutul 14, după eliminarea lui Patric.
Chiar dacă trupa la care este legitimat și Ștefan Radu a jucat încă din minutul 14 în zece oameni, italienii s-au mobilizat și au deschis scorul în prelungirile primei reprize.
În minutul 45+3, Ciro Immobile, unul dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Lazio Roma, a deschis scorul după o fază superbă. Înainte ca arbitrul să fluiere finalul primei reprize, Felipe Anderson a profitat de o lovitură liberă, a trimis peste apărarea campioanei României, iar Ciro Immobile a reluat din prima, din voleu, direct la colțul lung. Simone Scuffet, portarul care l-a înlocuit pe Cristi Bălgrădean în primul „11” al ardelenilor, nu a avut nicio șansă. (VIDEO)
Echipele de start de la Lazio – CFR Cluj:
Lazio: Maximiano – Lazzari, Casale, Patric, Hysaj – Milinkovic-Savic, Marcos Antonio, Vecino – Felipe Anderson, Immobile, Zaccagni
Rezerve: Magro, Provedel – Pellegrini, Pedro Rodriguez, Luis Alberto, Cancellieri, Cataldi, GIla, Bertini, Marusic, Basic
Antrenor: Maurizio Sarri
CFR Cluj: Scuffet – Manea, Yuri, Burcă, Camora – C. Deac, Boateng, Muhar, Krasniqi – Yeboah, Bîrligea
Rezerve: Bălgrădean – Billong, Malele, Petrila, Țîru, Hoban, Janga, Kolinger, Bordeianu, Cvek, Braun, Fica
Antrenor: Dan Petrescu
Returul din play-off-ul Conference League de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” este programat o săptămână mai târziu, pe 23 februarie, ora 19.45, Live Video Online pe ProSport.