Costel Gâlcă, mesaj războinic înainte de duelul din Conference League cu Maribor: „Ne luăm prada la fiecare meci”
Universitatea Craiova îşi începe aventura europeană de anul acesta joi, de la ora 21:15, în deplasare cu vicecampioana Sloveniei, Maribor, în prima manşă din turul 2 preliminar al Conference League. Oltenii au zburat miercuri spre Graz, de unde s-au deplasat cu autocarul spre Maribor, iar miercuri seara au efectuat antrenamentul oficial pe arena Ljudski vrt.
Cu excepţia lui Vladimir Screciu, antrenorul Ştiinţei Costel Gâlcă are tot lotul valid pentru acest meci, despre care spune că nu va fi decisiv pentru calificare, aceasta urmând să se stabilească în returul din Bănie. Gâlcă spune că ar putea opera schimbări în formula de start faţă de ultimul meci disputat, cel de campionat cu UTA.
Costel Gâlcă: „Experienţa le dă un plus celor de la Maribor”
Dacă s-ar califica în turul 3 al Conference League, Universitatea Craiova ar întâlni învinsa dublei Ajax Amsterdam – Vojvodina Novi Sad, din turul 2 al Europa League.
„Jucăm contra unei echipe cu experiență europeană, care are jucători de calitate. În cele două meciuri cu Botev Plovdiv meritau să se califice pentru fotbalul pe care l-au jucat. Experiența le dă un plus, dar noi venim cu dorința de a trece mai departe. Chiar dacă este o echipă cu jucători importanți, avem șanse să câștigăm.
Trebuie să fim lei pe teren și să ne luăm prada la fiecare meci. Pentru mine este important ca echipa să fie compactă, să profite de spațiile pe care le lasă Maribor pentru că lasă spații și să le blocăm construcția. Îmi doresc ca echipa mea să arate din ce în ce mai bine de la meci la meci ca să trecem mai departe de aceste două meciuri.
Am încredere în jucătorii mei, cu siguranță pot apărea alți jucători față de ultima etapă din campionat. Avem calitate în echipă și avem jucători care pot decide jocul prin execuții, dar și prin jocul colectiv pe care îl avem.
Dorința de a ne califica, de a demonstra că suntem mai buni, este cea mai importantă. Sper ca meciul să fie unul bun pentru noi, să ne dea încredere. Nu înseamnă nimic dacă o să câștigăm meciul din deplasare, știm că Maribor are jucători cu calitate. Am vorbit cu Alex Crețu, mi-a povestit despre club, jucători și suporteri. Cu siguranță îi vor ajuta și suporterii. Am venit să câștigăm, chiar dacă jucăm în fața unei echipe foarte bune”, a spus Costel Gâlcă, antrenorul echipei oltene.