„Cred că și viața invizibilă a lui Florinel Coman e impecabilă!”. Ilie Dumitrescu știe cum s-a transformat vedeta lui Gigi Becali în „Neymar de FCSB”

Ilie Dumitrescu s-a arătat pur și simplu impresionat de forma pe care o arată Florinel Coman în acest început de sezon și a spus că, în viziunea sa, ea se datorează într-o bună măsură și faptului că fotbalistul de la FCSB are în prezent o anumită liniște în ceea ce privește viața din afara terenului.

„Cred că și viața invizibilă a lui Florinel Coman e impecabilă!”. Ilie Dumitrescu știe cum s-a transformat vedeta lui Gigi Becali în „Neymar de FCSB”

Cel poreclit în trecut „Mbappe” de către Gigi Becali, și comparat recent tot de acesta cu Neymar, a marcat și în meciul cu CSKA 1948 Sofia din Conference League, după ce a reușit această performanță și în meciurile cu FC U Craiova și Dinamo din Superliga. FCSB s-a impus cu scorul de 1-0 pe stadionul „Vasil Levski” din capitala Bulgariei și a luat astfel o opțiune destul de serioasă pentru accederea în turul 3 preliminar al acestei competiții.

La finalul partidei, Ilie Dumitrescu a remarcat în primul rând modul în care Florinel Coman se prezintă pe terenul de joc atunci când echipa sa nu are posesia balonului și deopotrivă felul în care face faza de apărare.

„Pe mine mă impresionează modul în care el acceptă jocul atunci când nu are mingea. Coboară mult în apărare, ajută. Asta nu poți să o faci decât dacă ești foarte bine fizic și mental. Pentru un efort atât de mare ai nevoie de forță, probabil că are și o nutriție foarte bună. Cred că și viața invizibilă a lui Florinel Coman e impecabilă”, a spus Ilie Dumitrescu la DigiSport.

Legat de meci, fostul mare internațional a apreciat că în jocul FCSB-ului s-a putut observa un regres în repriza secundă, aspect ce a putut fi semnalat, în viziunea sa, și la partidele cu FC U Craiova și Dinamo.

La Craiova, prima repriză bună, cu Dinamo la fel. Prima repriză bună și aici, dar mereu văd o scădere în partea secundă. Și nu cred că au fost schimbările de vină, Edjouma a adus un plus.

 

În rest, n-a mai fost același pressing avansat și au început să apară greșeli la faze simple. Pe urmă a fost o acțiune a celor de la CSKA, când Tarnovanu a scos bine.

 

Nu par o echipă periculoasă bulgarii, dar dacă tu le dai șanse cu greșeli individuale, ele puteau fi fructificate. În rest, văd o liniște, și-au dat seama clar că sunt peste adversari. Nu văd probleme în meciul retur.

Dar pe începutul de sezon am văzut-o pe FCSB foarte bună în prima repriză, iar în cea de-a doua nu s-a menținut același ritm sau forță.

 

Hai să mergem pe ideea că e început de sezon și nu este tonus suficient decât pentru 60-70 de minute. Încet-încet, pe parcursul meciului, echipa nu mai are același ritm.

Tot ce fac foarte bine în prima repriză nu mai e la fel în cea de-a doua. Poate e și o problemă din punct de vedere fizic”, a mai spus Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.

Publicat: 26 07. 2023, 23:00
Actualizat: 26 07. 2023, 23:09