FCSB va disputa joi, de la ora 21:30, manșa tur a dublei contra celor de la Viking, din cadrul play-off-ului UEFA Confernce League.
Meciul se va disputa fără accesul suporterilor în cele două peluze ale Arenei Naționale, din cauza unui steag afișat de ultrașii peluzei Nord, iar cele mai importante faze vor fi LIVE Video Online pe www.prosport.ro.
Cu două zile înaintea partidei, s-au aflat cei 29 de jucători pe care Nicolae Dică va conta în încercarea de a accede în grupele europene.
Potrivit Fanatik, echipa roș-albastră a inclus în lot numai puțin de cinci jucători noi veniți: Eudard Radaslăvescu, Radu Boboc, Vadim Rață și Marco Dulca.
Printre cei 29 de fotbaliști se află și Adrian Șut, care s-a accidentat grav în meciul retur contra celor de la Dunajska Streda și care va lipsi aproximativ 2 luni din angrenajul echipei.
Nicolae Dică și-ar mai fi dorit un atacant înaintea dublei contra norvegienilor, însă patronul Gigi Becali nu a reușit să se înțeleagă la timp cu Pavol Safranko.
„Cu Safranko nu s-a rezolvat. Vom aborda această dublă cu ce jucători avem acum. Sunt soluții. Nu mă bag eu peste antrenor, am spus că-l las să-și facă treaba, mă țin de cuvânt. Vom vedea joi ce formulă de echipă va fi pe teren”, a spus Becali, pentru digisport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER