Cum au reușit georgienii de la Saburtalo să facă șah-mat apărarea lui Toni Petrea! FCSB, în corzi la Tbilisi | VIDEO

Saburtalo a reușit să deschidă scorul în meciul cu FCSB, din Conference League, după o acțiune colectivă foarte bună, care i-a lăsat împietriți pe fotbaliștii lui Toni Petrea.

FCSB dă piept cu Saburtalo Tbilisi în turul secund al preliminariilor Conference League și are ca obiectiv calificarea în grupele competiției. Meciul tur se dispută în Georgia și este transmis în format Live Video Online pe www.prosport.ro.

Formația care a încheiat sezonul trecut al campionatului din Georgia pe poziția a cincea a reușit să deschidă scorul cu patru minute înainte de pauză prin Levan Nonikashvili, la finalul unei acțiuni de toată frumusețea, pe care fotbaliștii bucureștenilor nu au reușit să o oprească.

Saburtalo Tbilisi a deschis scorul cu FCSB încă din prima repriză

FCSB a intrat la cabine condusă de Saburtalo Tbilisi, care a deschis scorul în minutul 41 prin Levan Nonikashvili.

Georgienii au pornit acțiunea din propria jumătate de teren și au scos în stânga, de unde Levan Nonikashvili a primit o pasă excelentă.

Poziționat în afara suprafeței de pedeapsă, georgianul a tras impecabil, la colțul lung, și l-a învins pe Ștefan Târnovanu, care nu a mai putut să intervină. Totul, sub privirile mijlocașului la închidere Adrian Șut, pe care faza l-a prins retrăgându-se, însă la câțiva metri de fotbalistul care a deschis scorul.

Vezi AICI faza care a dus la deschiderea scorului în meciul dintre Saburtalo și FCSB!

Înaintea startului partidei de la Tbilisi, Iosif Rotariu a avertizat, în cadrul emisiunii ProSport Live, că numai CFR Cluj pornește din postura de favorită, dintre toate cele patru reprezentante ale țării noastre în turul secund al Conference League.

FCSB o va primi pe teren propriu pe Saburtalo Tbilisi pe 28 iulie, în manșa secundă a „dublei” care va hotărî numele formației care se califică în turul al treilea preliminar al Conference League.

Publicat: 21 07. 2022, 20:05
Actualizat: 21 07. 2022, 20:26