Dan Petrescu nu a întârziat nicio clipă și i-a dat replica lui Meme Stoica, după ce rivalul îi ceruse să fie măcar o dată în viață bărbat! Ce reacție a avut antrenorul lui CFR Cluj

Meme Stoica l-a atacat pe Dan Petrescu, însă reacția antrenorului de la CFR Cluj nu a întârziat să apară.

După dubla cu Maccabi Petah Tikva, „Bursucul” i-a dat replica oficialului de la FCSB.

Dan Petrescu nu a întârziat nicio clipă și i-a dat replica lui Meme Stoica, după ce rivalul îi ceruse să fie măcar o dată în viață bărbat! Ce reacție a avut antrenorul lui CFR Cluj

După ce FCSB a fost eliminată de Sparta Praga, scor 3-4 la general, în turul 3 preliminar Champions League, Dan Petrescu a amintit de una din declarațiile făcute de Gigi Becali înaintea returului, fără să-i pomenească numele patronului.

„După primul meci, FCSB, din declaraţiile date de conducători, era deja calificată în play-off. E o mare greşeală. Dacă noi ne gândim deja că suntem calificaţi, vom pierde sigur!

Cei de la FCSB au păţit acest lucru în prima repriză, au fost siguri că meciul va fi uşor. Ştiu că supără atunci când zic adevărul, dar aceasta este realitatea. Acolo au fost două greşeli personale, iar după aia experienţa s-a văzut”, a fost declarația lui „SuperDan”.

Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, i-a cerut lui Dan Petrescu să nu mai fie laș și să spună direct că era vorba de Gigi Becali.

„Se apucă el să vorbească… nu înțeleg ce vrea! Dar apoi să vedeți ce se mai supără. Îl pune pe Neluțu: «Sună-l pe MM că nu se poate, se ia de mine».

Păi taci din gură, că vorbești prostii! Am spus eu vreodată că suntem calificați? Să fie bărbat să spună: «Gigi Becali spune asta». Fii bărbat Dane, lasă-ne-n pace! Nu mai tot vorbi la modul general, fii bărbat și tu o dată! Extraordinar!”, a declarat Mihai Stoica în studioul PrimaSport.

După ce a răpus-o pe Maccabi Petah Tikva, scor 2-0 la general, în turul 3 preliminar Conference League, Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, a vorbit despre conflictul cu Meme Stoica. „Bursucul” a spus că e o țară liberă și că nimeni nu-i poate impune ce să spună.

„Nu, fiecare zice ce vrea, e democrație, eu am zis adevărul. Fiecare e liber să facă ce vrea, eu mereu îmi apăr echipa mea fără să îmi fie frică de nimeni”, a declarat Dan Petrescu.

Publicat: 15 08. 2024, 23:54
Actualizat: 15 08. 2024, 23:59