Darius Olaru (24 de ani), unul dintre căpitanii de la FCSB, este încrezător înaintea meciului cu Silkeborg din Conference League.
FCSB primește vizita celor de la Silkeborg, joi, ora 22.00, iar elevii lui Nicolae Dică vor revanșa după umilința suferită în Danemarca, scor 0-5.
Darius Olaru a susținut o conferință de presă înaintea returului cu Silkeborg și a transmis că el și coechipierii săi vor da totul pentru a obține victoria pe „Arena Națională”.
Totodată, Darius Olaru se așteaptă ca nici danezii să nu se vor lăsa bătuți foarte ușor, dar crede că roș-albaștrii vor crea probleme deoarece există posibilitatea ca fotbaliștii lui Silkeborg să intre pe vârfuri.
„Ne aşteaptă un meci foarte dificil. Cu siguranţă vorbim de o revanşă şi cred că avem puterea să ne luăm mâine revanşa. Cel maai important este ca noi să arătăm bine mâine şi să obţinem victoria. Dacă vom intra bine şi vom avea atitudine cred că vom putea obţine victoria. Adversarii cred că vor veni la fel.
Au acelaşi stil, o posesie foarte bună. Dar noi trebuie să le punem probleme, pentru că jucăm acasă, în faţa suporterilor. Ar fi bine să ne trateze un pic de sus, poate ar intra şi un pic pe vârfuri şi vor avea probleme dacă vor face asta”, a spus Darius Olaru în conferința de presă susținută înaintea meciului cu Silkeborg.
FCSB primește vizita celor de la Silkeborg joi, 13 octombrie, ora 22.00, pe Arena Națională, în etapa a patra din Conference League, Live Video Online pe www.prosport.ro. Partida tur s-a încheiat cu victoria formației din Danemarca, scor 5-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER