Hapoel Beer Sheva și Universitatea Craiova joacă meciul decisiv pentru grupele Conference League, iar oltenii nu au avut parte de o primire prea prietenoasă pe stadionul din Beer Sheva.
Hapoel Beer Sheva – Universitatea Craiova se joacă în Israel, în manșa retur din play-off-ul Conference League, iar învingătoarea va ajunge în grupele competiției europene.
Partida tur dintre Universitatea Craiova și Hapoel Beer Sheva s-a terminat la egalitate, scor 1-1, iar oltenii au nevoie de o victorie în returul din Israel pentru a ajunge în grupele Conference League.
Organizatorii au anunțat că vor participa 15.000 de spectatori la duelul dintre Hapoel Beer Sheva și Universitatea Craiova, iar suporterii care au ajuns mai devreme la stadion și-au făcut simțită prezența.
Ultrașii lui Hapoel Beer Sheva au vrut să îi intimideze pe elevii lui Mirel Rădoi, astfel că aceștia i-au huiduit pe jucătorii Universității Craiova în momentul în care aceștia au ieșit la încălzire.
Echipele de start de la Hapoel Beer Sheva – Universitatea Craiova:
Hapoel Beer Sheva: Glazer – Tibi, Abu Abaid, Miguel Vitor, Helder Lopes – Bareiro, Yosefi, Elias – Safuri, Selmani, Ansah Rezerve: Harush, Keltjens, Shechter, Micha, Jehezkel, Madmon, Hemed, Tzadik, Andre Martins, Dadia, Hatuel, Suleymanov Absent: Elhamed (suspendat) Antrenor: Elyaniv Barda
CSU Craiova: Lazar – Martic, Raul Silva, Screciu – Hanca, Crețu, Mateiu, Bancu – Baiaram, Koljic, Ivan Rezerve: Rusu, Popescu, Vlădoiu, Găman, Vînă, Căpățînă, Nistor, Vătăjelu, Roguljic, Cîmpanu, Markovic, Rivaldinho Absent: Papp (suspendat) Antrenor: Mirel Rădoi
Stadion: Turner Stadium (Beer Sheva) Arbitru: Erik Lambrechts (Belgia)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER