Fanii CFR-ului au aflat transferul de senzație al campioanei României! Lovitura pe care o dă Neluțu Varga | SPECIAL
Fericit după calificarea în primăvara europeană, finanțatorul CFR-ului a anunțat că va mai face transferuri în ofensivă.
Campioana României vrea să-l aducă pe Matias Tissera, fotbalist care joacă pentru Ludogorets.
„Vrem să aducem un argentinian care joacă în Europa și e golgheter. Are vreo 15 goluri date într-o echipă din Europa League”, a spus finanțatorul CFR-ului, Nelu Varga pentru fanatik.ro.
Fanii CFR-ului au aflat pe cine aduce Neluțu Varga în Gruia
Plecând de la detaliile din declarația patronului, fanii echipei din Gruia au căutat atacantul dorit de CFR pentru primăvara Conference League și l-au deconspirat pe rețelele sociale, în grupurile unde discută suporterii formației clujene.
Cel care pare să îndeplinească semnalmentele expuse de Varga este Matias Tissera, care a înscris 14 goluri în 2022 pentru Ludogorets
Acesta este un atacant argentinian care evoluează pentru Ludogorets, campioana Bulgariei care a terminat pe locul 3 grupa de Europa League. Tissera este decarul lui Ludogorets, iar atacantul de 1,73 metri este la al doilea sezon pentru formația din Bulgaria. În actuala stagiune a marcat 10 goluri pentru campioana din țara vecină, în 25 de partide bifate în toate competițiile.
În anul calendaristic 2022, de când a ajuns la clubul din Bulgaria, Matias Tissera a marcat 14 goluri pentru Ludogorets, iar asta ar putea fi cifra avansată de Nelu Varga.
În cupele europene din acest sezon a evoluat în 10 partide și a marcat de 3 ori, cu HJK Helsinki, Zalgiris și Sutjeska, ultimele două reușite fiind în preliminariile Europa League și Champions League.
Atacantul de 26 de ani n-a mai jucat în Europa până să ajungă la Ludogorets. În Argentina a evoluat cel mai mult pentru Club Atletico Platense, club din prima ligă argentiniană.
- 1 milion de euro este cota lui Matias Tissera, conform Transfermarkt