Duelul CFR Cluj – Lazio Roma din Conference League confințește “primăvara europeană” numărul 26 pentru fotbalul nostru. Dar cine e liderul all-time la zi când vine vorba de astfel de performanțe, când un club ajunge până în fazele superioare ale competiților continentale? Cum stă CFR Cluj față de Dinamo, Rapid sau FCSB în Europa la acest capitol?
Prezența unei echipe în “primăvara europeană”, indiferent că vorbim de anii ‘70-’80 sau anii 2000, presupune parcurgerea a cel puțin câteva tururi/etape din competițiile UEFA. Eliminarea prin dublă manșă a câtorva adversari, fie ei din tururile preliminare sau primele runde.
Structura competițiilor continentale presupune startul în vara sau toamna unui an și finalizarea lor în anul calendaristic următor, în a doua parte a sezonului fotbalistic. Iar povestea performanțelor românești pe care o recompunem azi acoperă următoarele competiții:
Chiar și dacă nu s-ar lua în calcul palmaresul european Steaua București, FCSB în Europa e lider când vine vorba de “primăveri europene”. Militarii se află azi în L2, departe de oportunitatea de a se apropia de echipa lui Gigi Becali. Acolo unde joacă și Dinamo, locul 3 pe podiumul nostru special.
Dacă vorbim de un palmares continental FCSB incluzând rezultatele dinainte de 1989, supremația devine incontestabilă, 11 versus 4, cât are Dinamo la acest moment, principala “urmăritoare”.
CFR Cluj e la primăvara europeană numărul 3, în vreme ce performanțele Craiovei vin de acum 4 decenii. Rapidul și UTA, ambele în Superliga de azi, completează ierarhia.
“Primăverile europene” ale cluburilor românești
6 FCSB (2004/05, 2005/06, 2006/07, 2011/12, 2012/13, 2017/18)
5 Steaua București (1971/72, 1985/86, 1987/88, 1988/89, 1992/93)
4 Dinamo București (1983/84, 1988/89, 1989/90, 2006/07)
3 CFR Cluj (2012/13, 2019/20, 2022/23)
2 Universitatea Craiova (1981/82, 1982/83), Rapid București (1972/1973, 2005/06)
1 UTA Arad (1971/1972), Victoria București (1988/89), Unirea Urziceni (2009/10), Astra Giurgiu (2016/17)
Cu Anghel Iordănescu jucător, Steaua București deschidea împreună cu UTA Arad, în sezonul 1971/72, drumul „primăverilor europene” pentru cluburile românești.
Victoria București a ajuns în sferturile de finală ale Cupei UEFA 1988/1989, beneficiind de un culoar avantajos. A eliminat următoarele formații, pierzând finalmente cu Dinamo Dresda (1-1 acasă și 0-4 la retur):
Cu Florin Halagian pe bancă, Victoria îi avea în teren pe Gh. Nițu, Zare, Solomon, Țîră, Coraș, sau Damaschin.
Mai recente sunt rezultatele Unirii Urziceni (2009/2010) și ale Astrei Giurgiu (2016/17). “Minunea” ialomițeană a jucat în grupele Ligii Campionilor cu Dan Petrescu și a terminat pe 3, la doar un punct de Stuttgart (Germania) și de primăvara Champions League, unde au mers nemții și Sevilla, dar peste Rangers (Scoția). A continuat în primăvara Europa League, cu Ronny Levi antrenor, eliminată aici de Liverpool cu 0-1 pe Anfield și 1-3.
Giurgiuvenii, eliminați din preliminariile Ligii Campionilor, au “scos” cu Marius Șumudică pe West Ham pentru a ajunge în grupele Europa League, au terminat pe 2 (sub Roma, dar peste Viktoria Plzen și Austria Viena), pierzând cu Genk (Belgia) în “primăvara europeană”: 2-2 la Giurgiu și 0-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER