Flora Tallin, adversara Farului, i-a dat coșmaruri Stelei lui Lăcătuș! Ce s-a întâmplat acum 25 de ani în preliminariile Ligii Campionilor | VIDEO

După ce a reușit să treacă de armenii de la Urartu, cu scor identic 3-2 acasă și 3-2 în deplasare, Farul Constanța va juca împotriva Florei Tallin, în turul trei preliminar al Conference League, pe 10 august (acasă), respectiv 17 august (deplasare).

Flora Tallin este campioana Estoniei din sezonul trecut, iar în acest sezon, ocupă a doua poziție în clasamentul din Meistriliiga cu 48 de puncte, la egalitate cu rivala Levadia, dar cu un meci mai puțin disputat.

Sezonul trecut a luat campionatul după ce a acumulat 97 de puncte, la mare distanță de Levadia, formație care a încheiat pe locul secund, la 18 puncte diferență.

Campionatul în Estonia se dispute după sistemul martie- noiembrie, din cauza condițiilor meteo.

Flora este una dintre cele două cluburi din campionatul Estoniei, alături de Narva Trans, care nu au retrogradat niciodată în eșalonul secund. De asemenea, clubul din Tallin este cel mai titrat din fotbalul estonian și a câștigat de 14 ori titlul, de opt ori Cupa Estoniei și de 11 ori supercupa.

Eliminată de polonezii lui Sorescu și Racovițan

Flora a fost eliminată din primul tur al Champions League de către Rakow, scor general 0-4 (0-3 și 0-1), echipă șa care joacă românii Sorescu și Racovițan. Ulterior, în turul doi preliminar al Conference League a avut liber.

Conform Transfermarkt, valoarea lotului celor de la Flora se ridică la doar 4.78 milioane de euro, de cinci ori mai puțin decât Farul.
Cel mai titrat jucător al celor de la Flora Tallinn este veteranul Konstantin Vassiljev (38 de ani), căpitanul echipei naţionale a Estoniei, fost jucător la FC Koper (Slovenia), Amkar Perm (Rusia), Piast Gliwice şi Jagiellonia (Polonia).

Fundașul central Marten Kuusk (27 de ani), stoper împrumutat de la formația maghiară Ujpest, e cel mai bine cotat jucător din lotul campioanei Estoniei – 325.000 de euro fiind valoarea lui de piață. Aceeași cotă o are și mijlocașul ofensiv Martin Miller (25 de ani).
Flora Talinn este pregătită de Jurgen Henn (36 de ani), care a preluat echipa în 2018.

Ce mai bună performanţă a clubului, în cele 27 de participări europene, a fost atinsă în sezonul 2021/2022, când s-a calificat în grupele Conference League.

Cea mai mare performanță a clubului e victoria contra Stelei

În sezonul 1998/1999, Flora a întâlnit Steaua, pe care a învins-o cu 3-1, acasă, în preliminariile Ligii Campionilor. Acest succes este socotit cel mai mare in istoria clubului, ținând cont că a fost obținut împotriva unei deținătoare a Cupei Campionilor Europeni. Golul steliștilor de la Tallinn a foat marcat de Dănciulescu.

Echipa Stelei care s-a făcut de râs în Estonia: Ritli –Matei, Belodedici, Răchită – Reghecampf, D. Șerban (Militaru), Lincar, Miu – Lăcătuș (Roșu), Ciocoiu (Luca), Dănciulescu. Antrenor: Mihai Stoichiță

Românii au spălat rușinea in-extremis în retur, când au învins cu 4-1, cu un gol marcat de Dănciulescu în minutul 90. Au mai punctat Ciocoiu (2) și Denis Șerban.

 

Publicat: 04 08. 2023, 10:57