Florin Răducioiu anunță tot ce e mai rău pentru FCSB înainte de meciul cu Viking: „Condiţia lor fizică mă preocupă! Am dubiile mele”
Fostul internațional Florin Răducioiu crede că Viking pornește cu prima șansă la calificare în returul cu FCSB, programat joi.
FCSB are de întors înfrângerea din tur suferită în fața lui Viking, 1-2, pentru a se califica în grupele Conference League. Cu toate că bucureștenii au pierdut pe teren propriu și au de înfruntat un tip de suprafață de joc atipică în Norvegia, sunt considerați favoriți în continuare și însuși antrenorul Nicolae Dică este sigur că elevii lui vor fi cei care vor sărbători la Stavanger.
Nu pe aceeași lungime de undă este, însă, și fostul team-manager de la Dinamo, Florin Răducioiu. Acesta crede că nordicii pornesc cu prima șansă deoarece jucătorii vicecampioanei României au probleme cu pregătirea fizică.
Florin Răducioiu o vede favorită pe Viking: „Am dubiile mele cu FCSB!”
Florin Răducioiu consideră că FCSB nu are prima șansă în meciul cu Viking, pe care bucureștenii trebuie să îl câștige la minim două goluri diferență pentru a se califica în grupele Conference League.
„Toate au şanse să se califice mai departe. Poate mai puţin FCSB. Dar, nu cred că toate au o remontada de făcut, deci sunt nişte scoruri foarte uşor de întors. Poate puţin mai greu pentru FCSB.
Am dubiile mele cu FCSB. Legat de condiţii, de teren. Condiţia lor fizică mă preocupă. Nu ştiu. Dar Craiova şi echipa lui Dan (n.r. CFR Cluj, echipa lui Dan Petrescu) au mari şanse să se califice”, a declarat Florin Răducioiu, potrivit Orange Sport.
FCSB va juca joi seara, de la ora 20:00, în deplasare cu Viking, în manșa secundă a play-off-ului Conference League. În tur, formația din Stavanger a prestat un joc precaut pe Arena Națională, de unde a reușit să plece cu toate punctele, scor 2-1.