Georgienii de la Saburtalo au prins încredere după victoria cu FCSB, iar antrenorul Lasho Nozadze crede că poate duce echipa în turul 3 al Conference League.
FCSB a fost învinsă de Saburtalo, scor 0-1, în turul doi preliminar al Conference League, iar georgienii cred că pot să învingă vicecampioana României și pe „Arena Națională”.
Lasho Nozadze, antrenorul lui Saburtalo, s-a declarat mulțumit de evoluția jucătorilor săi din turul cu FCSB din Conference League și a transmis că georgienii ar fi putut marca mai multe goluri în poarta formației patronate de Gigi Becali.
Lasho Nozadze i-a lăudat pe jucătorii lui Toni Petrea, dar a lansat un avertisment către formația patronată de Gigi Becali înaintea returului care are loc joi, 28 iulie, ora 20.30, pe Arena Națională.
„În primul rând, le mulţumesc jucătorilor pentru modul în care s-au dedicat şi fanilor pentru susţinere. Deşi am mulţi jucători tineri în echipă, nu le-a fost frică de adversar. Am respectat planul şi am câştigat primul meci.
Acum aşteptăm returul de la Bucureşti, dar suntem conştienţi că am făcut doar jumătate din treabă şi mai sunt 90 de minute de jucat. Una peste alta, meritam să câştigăm. Puteam să marcăm chiar mai mult, dar şi ei au avut ocaziile lor.
Putem să ne calificăm în turul următor, le promit fanilor că vom lupta şi nu vom ceda. Avem capacitatea de a ne califica după cele două meciuri. Am arătat la Tirana că putem lupta.
În ceea ce priveşte adversarul, FCSB are mulţi jucători de clasă, iar meciul de azi a arătat asta. Am făcut şi noi câteva greşeli şi urmează să le analizăm în următoarele zile, când vom pregăti returul”, a declarat Lasho Nozadze, potrivit georgienilor de la Sportall.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER