Gigi Becali (64 de ani) spune că Valentin Crețu (33 de ani) și-a revenit după accidentare și anunță că el este principalul favorit pentru postul de fundaș dreapta.
FCSB este în corzi în acest început de sezon, în care nu a reușit să adune decât trei puncte în primele patru etape din Superliga. În plus, vicecampioana României a rămas și fără „omul bun la toate” după meciul cu CS Mioveni, în care Ovidiu Popescu nu a rezistat pe teren decât 26 de minute. Fundașul de conjunctură s-a accidentat singur, iar Gigi Becali l-a acuzat pe antrenorul Nicolae Dică pentru că l-a suprasolicitat pe fotbalist.
Acum, patronul de la FCSB anunță că Valentin Crețu și-a revenit după accidentarea suferită și spune că este favorit să joace în flancul drept al apărării.
Patronul lui FCSB, Gigi Becali, a anunțat că Valentin Crețu este apt de joc pentru FCSB și spune că fotbalistul în vârstă de 33 de ani are toate șansele să ocupe locul de pe flancul drept al apărării. Acesta a rămas descoperit după accidentarea lui Ovidiu Popescu, fotbalistul care a părăsit accidentat terenul de joc la Mioveni după numai 26 de minute.
„Am mici emoții pentru retur (n.r. returul cu Dunejska Streda). Ovidiu Popescu e accidentat, dar mi se pare că vine Crețu. Oricum, tot Crețu e fundaș dreapta. Chiar dacă Ovidiu Popescu pare bun, tot Crețu e mai fundaș dreapta”, a declarat Gigi Becali, potrivit Pro Arena.
FCSB s-a impus cu 1-0 în deplasarea cu Dunejska Streda, din turul 3 preliminar al Conference League. Manșa a doua este programată joi, 11 august, începând cu ora 20:30. Singurele două victorii ale vicecampioanei României din acest sezon au venit în Conference League, ambele sub comanda lui Nicolae Dică: 4-2 cu Saburtalo Tbilisi și 1-0 cu Dunejska Streda.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER