Gigi Becali a vorbit despre prestația lui Florinel Coman în meciul FCSB – Saburtalo, scor 4-2, iar afaceristul a transmis că nu e 100% mulțumit de „Mbappe de România”.
FCSB a învins-o pe Saburtalo în manșa retur a turului doi preliminar din Conference League, scor 4-2, după ce partida tur s-a încheiat cu victoria georgienilor, scor 1-0.
La meciul de pe Arena Națională, cu doar 10 minute înainte ca meciul să se încheie și FCSB să fie eliminată din Conference League, Florinel Coman a înscris golul de 3-2, dar Gigi Becali are așteptări mai mari de la noul căpitan al vicecampioanei României.
Gigi Becali a recunoscut că i-a plăcut cum au arătat Risto Radunovic și Florinel Coman, însă crede că „Mbappe de România” nu și-a revenit 100%.
„Mi-a plăcut Radunovic, mi-a plăcut și de Coman, dar el nu e nici la un sfert din ce trebuia să fie. Mi-a plăcut că a jucat cu inima, a dat totul, el era mort, nu mai putea. Nu l-au mai ținut picioarele. Eu cred că își va reveni, cred că și-a dat seama că se dă cu capul de pereti acum. El trebuia să ducă o viață din ce în ce mai antrenantă, acum el are și copil, a văzut că a plecat și Tănase”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.
Florinel Coman (24 de ani) a ajuns la FCSB pe 21 august 2017 și mai are contract cu formația roș-albastră până în vara lui 2024. Fotbalistul cotat la trei milioane de euro a fost cumpărat de Gigi Becali de la FC Viitorul cu 3.000.000 de euro în august 2017.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER