Gigi Becali (65 de ani) nu știe cum să scape mai repede de Malcom Edjouma, însă danezii de la Nordsjaelland îl văd pe francez ca pe un adevărat pericol pentru „dubla” din turul 3 preliminar din Conference League.
Johannes Thorup, antrenorul în vârstă de 34 de ani de la Nordsjaelland, a susținut o conferință de presă înaintea meciului din manșa tur a turului trei preliminar al Conference League.
Antrenorul lui Nordsjaelland a enumerat jucătorii de la FCSB care au reușit să îl impresioneze, iar pe lista acestuia se află și Malcom Edjouma (26 de ani), fotbalistul care este dorit de Bari și de care Gigi Becali încearcă să scape în această vară.
„Sunt mulți jucători interesanți la FCSB. Îmi place căpitanul (n.r. – Darius Olaru), cred că se mișcă foarte bine, face presing bine și este foarte tehnic. Mai sunt câteva dintre extreme, îmi place tânărul Popescu, este un jucător bun, plus extrema stânga, Coman, care lovește foarte bine cu dreptul. FCSB are mulți jucători buni.
Am urmărit cele două meciuri cu CSKA 1948 și am văzut că au schimbat câțiva jucători. Cei care au intrat de pe bancă au fost destul de buni la rândul lor. Francezul de la mijloc, de exemplu (n.r. – Edjouma). Deci FCSB are mulți jucători buni”, a declarat Johannes Thorup la conferința de presă susținută înaintea meciului FCSB – Nordsjaelland.
Chiar dacă Gigi Becali vrea să îl vândă cât mai repede la Bari, echipă din Serie B, Malcom Edjouma va face parte din lotul vicecampioanei României pentru meciul cu Nordsjaelland din turul trei preliminar al Conference League, însă șansele ca el să fie titularizat sunt extrem de mici deoarece formula preferată la mijloc este de Damjan Djokovic – Adrian Șut – Darius Olaru.
Cotat de site-urile de specialitate la 1,5 milioane de euro, Malcom Edjouma a ajuns la FCSB în februarie 2022 și mai are contract cu formația roș-albastră în iunie 2026.
Mijlocașul central francez a mai jucat la FC Botoșani, KSV Roeselare, FC Viitorul, FC Lorient, FC Chambly Oise, Red Star FC, Concarneau, ASM Belfort și Chateauroux B.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER