Gigi Becali pregătește încă patru transferuri la FCSB. „Totul trebuie să fie calculat!” Ce jucători vrea să aducă
Gigi Becali (64 de ani) pregătește încă patru transferuri la FCSB dacă echipa trece de turul trei preliminar al Conference League.
FCSB se luptă cu Dunajska Streda în turul trei preliminar din Conference League, iar Gigi Becali și-a făcut planurile pentru viitor.
FCSB este favorită să se califice în play-off-ul Conference League, după ce manșa tur a fost câștigată de formația roș-albastră cu scorul de 1-0, iar Gigi Becali va face două transferuri dacă echipa trece în faza următoare.
Gigi Becali pregătește încă patru transferuri la FCSB
Mai mult, latifundiarul din Pipera a anunțat că o să mai aducă alți doi fotbaliști experimentați dacă echipa lui se va califica în grupele Conference League.
„Ișfan? Cică nu e atacant, nu e 9. La ora asta vreau un atacant de 27-28 de ani, unul cu experiență. Eu am luat ceva, am luat Miculescu și Radaslavescu, am luat doi jucători pe care să iau bani, dar acum trebuie să iau 1-2 jucători mai în vârstă, iar după ce ajungem în grupe o să mai iau doi cu experiență.
Totul trebuie să fie calculat și cu înțelepciune. Trebuie să fie totul ca ceasul că altfel ajungem ca Rapidul și ca Dinamo”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.
Becali a plătit 3,4 milioane de euro pentru transferurile din vara aceasta
- David Miculescu (21 de ani/ atacant dreapta/UTA Arad) – 1,7 milioane de euro
- Eduard Radaslavescu (18 ani/ mijlocaș central/ Farul Constanța) – 500.000 de euro
- Radu Boboc (23 de ani/ fundaș dreapta/ Farul Constanța) – 400.000 de euro
- Joyskim Dawa (26 de ani/ fundaș central/ FC Botoșani) – 350.000 de euro
- Marco Dulca (23 de ani/ mijlocaș defensiv/ Chindia Târgoviște) – 250.000 de euro
- Bogdan Rusu (32 de ani/ atacant/ CS Mioveni) – 200.000 de euro
- Joonas Tamm (30 de ani/ fundaș central / Vorskla Poltava) – liber
- Rachid Bouhenna (31 de ani/ fundaș central/ CFR Cluj) – liber