Tensiune maximă în Bulgaria! La fel ca Universitatea Craiova, ȚSKA Sofia s-a făcut de râs în Conference League și n-a reușit decât o remiză cu modesta FK Liepaja, scor 0-0, iar fanii bulgari au reacționat dur la final.
Revenirea spectatorilor pe stadioane are și aspecte negative. Ultrașii bulgarii i-au amenințat pe jucătorii lui ȚSKA, iar o parte dintre aceștia au intenționat să pătrundă pe teren, la finalul partidei din preliminariile Conference League.
Tot joi s-a înregistrat însă o surpriză și mai mare. Olandezii de la Feyenoord n-au fost în stare să bată modesta formație Drita. Echipa din Kosovo a reușit o remiză istorică, 0-0, însă chiar și în aceste condiții o calificare ar fi un miracol pentru una dintre cele mai modeste echipe ajunse în Conference League.
Ajunsă anul trecut în grupele Europa League, acolo unde a fost adversara celor de la CFR Cluj, ȚSKA Sofia joacă în acest sezon în Conference League, în condițiile în care Bulgaria are un coeficient modest, la fel ca România.
După rezultatul de egalitate cu letonii de la Liepaja, la care nimeni nu se aștepta în Bulgaria, ultrașii celor de la ȚSKA, înfrățiți cu Peluza Sud Steaua, au reacționat dur.
Suporterii i-au amenințat pe jucătorii, care au renunțat să-și salute fanii și s-au baricadat la vestiare. Jandarmii au fost pe fază, iar lucrurile n-au degenerat, în cele din urmă.
Totuși, directorul sportiv Stoycho Stoilov n-a scăpat de furia fanilor și a fost atacat, însă jandarmii au reușit să-l salveze la timp.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER