Ironia supremă a lui Mihai Stoica, înainte de Silkeborg – FCSB: „Mda, asta e carpetă de la JYSK!”
FCSB joacă joi pe terenul lui Silkeborg, iar Mihai Stoica a catalogat suprafața de joc din Danemarca drept „carpetă”.
Vicecampioana României a trecut în plan secund participarea în Conference League, după startul ratat din Superliga. Gigi Becali a hotărât ca nu mai puțin de șapte jucători importanți să nu facă deplasarea în Danemarca pentru a fi odihniți în perspectiva meciului cu Petrolul Ploiești, din acest weekend. În afara acestor absențe, elevii lui Nicolae Dică vor avea o misiune grea și din cauza suprafeței de joc pe care vor evolua, una sintetică.
Managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, a comentat în stilul caracteristic acest aspect.
Ironia supremă a lui Mihai Stoica, înainte de Silkeborg – FCSB: „Mda, asta e carpetă de la JYSK!”
Meciul Silkeborg – FCSB se va disputa pe o suprafață de joc sintetică, iar Mihai Stoica s-a declarat, așa cum era de așteptat, nemulțumit de acest aspect.
Retailer-ul danez JYSK, prezent și pe piața din România, dă numele arenei lui Silkeborg, JYSK Park.
Oficialul vicecampioanei României știe că gazonul sintetic va fi un avantaj pentru Silkeborg, care este obișnuită să evolueze pe o astfel de suprafață.
„Mda, asta e carpetă de la JYSK!”, a exclamat Mihai Stoica în momentul când a pășit pe suprafața de joc din Danemarca, potrivit GSP.
Formula de echipă cu care merg ei acolo nu ne dă mari speranțe. Nu au jucat niciodată împreună, în formula asta. Este o echipă așa… facem la un antrenament un joc-școală, albaștrii cu roșii la bluze. Eu am o întrebare: dacă echipa asta câștigă mâine seară în Danemarca? Ce fac antrenorul și domnul Becali după aceea? La meciul următor, ar trebui să joace ei, nu? E neplăcut.
Greșeala s-a făcut la începutul sezonului când ei nu au câștigat jocuri, când au început foarte prost campionatul, joacă fel și fel de sisteme… E puțină debandadă. Domn’e, ce se întâmplă acolo?
– Dinu Gheorghe, în direct la ProSport Live