Joyskim Dawa a reacționat după ce a fost desființat de Gigi Becali. „Sunt fericit! Toți jucătorii greșesc!”

Joyskim Aurelien Dawa Tchakonte in meciul de fotbal dintre FCSB si FK Viking Stavanger, din cadrul play-off-ului UEFA Europa Conference League, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, joi 18 august 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Joyskim Dawa, fotbalistul de la FCSB desființat de Gigi Becali după meciul cu Anderlecht, a reacționat.

FCSB a remizat cu Anderlecht, scor 2-2, în grupele Conference League, în Bruxelles, iar Joyskim Dawa, fotbalistul vinovat la cele două goluri ale belgienilor, s-a declarat mulțumit de rezultatul înregistrat de vicecampioana României în Belgia.

Joyskim Dawa susține că formația antrenată de Nicolae Dică a stat bine în teren și a avut reacție, iar faptul că FCSB a obținut un egal este un lucru pozitiv.

Joyskim Dawa a reacționat după ce a fost desființat de Gigi Becali

Joyskim Dawa a recunoscut că face greșeli în meciurile jucate de FCSB, doar că „toți jucătorii fac greșeli” și a scos în evidență faptul că a marcat golul de 2-2.

„A fost un meci dificil, pentru că ei au avut posesia. Am stat bine în teren. Am avut o reacție bună, am reușit să obținem un rezultat de egalitate, cred că e un rezultat pozitiv pentru noi. Sunt fericit, nu poate câștiga oricine aici. Nu e destul, dar ce pot să spun? Așa cum am spus, e greu (n.r. – să câștigi cu Anderlecht), au jucători buni. Sunt fericit pentru acest rezultat.

Cred că cel mai bun joc a fost cu West Ham, astăzi am avut o reacție bună, e bine pentru viitor. Trebuie să ne concentrăm pe meciul din campionat. Da, fac câteva greșeli, se întâmplă în fotbal! Toți jucătorii fac greșeli. E fotbal! Am făcut greșeli, am marcat”, a spus Joyskim Dawa, conform PRO TV.

Publicat: 28 10. 2022, 00:51
Actualizat: 28 10. 2022, 00:52