Jucătorii de la Farul recunosc meritul lui Gheorghe Hagi după victoria cu HJK Helsinki: „Mister a schimbat total meciul!”

Fotbalistii constanteni Mihai Popescu, Kevin Gnoher Boli,Ionut Daniel Vina, Tudor Cristian Baluta, Nicolae Carnat, Diogo Lucas Queiros, Constantin Valentin Budescu, Ionut Justinian Larie, Andrei Viorel Artean, Dragos Ionut Nedelcu si Luca Cristian Andronache saluta galeria dupa meciul de fotbal dintre Farul Constanta si HJK Helsinki, contand pentru UEFA Europa Conference League, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, joi 24 august 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 8 poze

Louis Munteanu, atacantul în vârstă de 21 de ani de la Farul Constanța, a recunoscut meritul lui Gheorghe Hagi pentru victoria cu HJK Helsinki din Conference League.

Jucătorii de la Farul recunosc meritul lui Gheorghe Hagi după victoria cu HJK Helsinki

Meciul dintre Farul Constanța și HJK Helsinki s-a jucat joi seară, la Ovidiu, în cadrul primei manșe a play-off-ului Conference League și s-a încheiat cu victoria campioanei României, scor 2-1, după golurile marcate de către Rivaldinho, în minutul 58, respectiv Mihai Popescu, în minutul 82. Constănțenii au fost conduși din minutul 50. Returul va avea loc joi, 31 august, de la ora 19:00, în Finlanda.

Gheorghe Hagi l-a introdus pe Mihai Popescu în minutul 81, iar la prima sa atingere a balonului acesta a marcat și a adus victoria echipei sale.

Louis Munteanu a vorbit despre meritul lui Gheorghe Hagi, dar și despre plecarea lui Denis Alibec de la Farul Constanța pe care o regretă și Gheorghe Hagi. 

„Suntem bucuroși că am câștigat. Eu zic că Mister a schimbat total meciul cu schimbările pe care le-a făcut. Asta este, trebuie să ne pregătim pe sintetic (n.r. pentru retur), nu avem ce să facem. Suntem profesioniști și mergem acolo să câștigăm. Eu zic că am făcut și în prima repriză un meci bun, dar nu am reușit să îi desfacem.

(n.r. întrebat despre situața lui) Încă nu sunt sută la sută cu antrenamentele, o să mă pun la punct și eu.

(n.r. despre tripleta Munteanu – Alibec – Budescu pe care o regretă și Gheorghe Hagi) Era ceva de vis. Asta este. A plecat Denis, îi urez multă baftă și sper să mai jucăm împreună cât de curând”, a spus Louis Munteanu, la finalul partidei.

Dragoș Nedelcu, mijlocașul defensiv în vârstă de 26 de ani al constănțenilor, a făcut referire la pregătirea fizică bună pe care o are Farul Constanța.

„A fost un meci greu, am întâlnit o echipă bună, campioana finlandei. Mă bucur că am arătat orgoliu și am reușit să întoarcem meciul. Am luat o mică opțiune pentru calificare, dar trebuie să pregătim foarte bine returul. Pregătirea fizică a făcut diferența și am reușit să stăm mai mult la ei în jumătate și calitatea lui Budescu a făcut diferența”, a spus și Dragoș Nedelcu, după meci.

Publicat: 24 08. 2023, 23:25