FCSB joacă meciul decisiv cu Viking joi, 25 august, ora 20.00, în Novergia, iar jucătorii lui Nicolae Dică sunt tot mai uniți.
FCSB are nevoie să o învingă pe Viking în manșa retur a play-off-ului Conference League, după ce turul a fost câștigat de gruparea din Norvegia cu scorul de 2-1 pe Arena Națională.
Delegația vicecampioanei României a ajuns în Novergia cu două zile înaintea returului din play-off-ul Conference League pentru a pregăti meciul cu Viking, iar Nicolae Dică a decis să îi lase pe jucătorii săi să se relaxeze preț de câteva zeci de minute.
Jucătorii lui Nicolae Dică și membrii din staff-ul tehnic al vicecampioanei României au ieșit la plimbare miercuri pe la prânz pe străzile din Stavanger (Novergia), cu câteva ore înaintea antrenamentului oficial programat la ora 19.00 (20.00 în România).
Elevii lui Nicolae Dică au profitat de ocazie și s-au fotografiat împreună pentru a le arăta suporterilor grupării finanțate de Gigi Becali cât sunt de uniți.
Roș-albaștrii au ieșit la o plimbare înaintea antrenamentului oficial din această seară, care va începe la 19:00 (20:00 ora României)”, au postat cei de la FCSB pe conturile de social media, alături de o fotografie sugestivă.
Organizatorii partidei decisive din Novergia au anunțat că duelul dintre Viking și FCSB va fi sold-out, după ce au mai rămas cu doar 1.000 de tichete la vânzare cu două zile înaintea meciului din play-off-ul Conference League.
În aceste condiții, pe arena din Stavanger vor fi aproximativ 15.000 de spectatori la ora meciului Viking – FCSB, chiar dacă arena ae 15.900 de locuri. Gazdele trebuie să păstreze o parte din locuri nevândute pentru a asigura zona de tampon între suporterii celor două formații.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER