Kent Nielsen, antrenorul care a umilit-o pe FCSB, a explicat de ce nu s-a bucurat pentru victoria de pe Arena Națională. „Doar am jucat bine și am obținut trei puncte importante!”
Kent Nielsen, antrenorul lui Silkeborg, a explicat de ce nu s-a bucurat pentru că a umilit-o pe FCSB.
După ce a învins-o pe FCSB în Danemarca, scor 5-0, Silkeborg a umilit-o pe FCSB și pe Arena Națională, iar scorul general este de 10-0.
Chiar dacă a umilit-o pe FCSB în cele două meciuri din grupele Conference League, Kent Nielsen nu s-a bucurat, iar acum a explicat în presa din Danemarca de ce nu a sărbătorit pe cel mai mare stadion din România.
Kent Nielsen, antrenorul care a umilit-o pe FCSB, a explicat de ce nu s-a bucurat pentru victoria de pe Arena Națională
Antrenorul lui Silkeborg își dorește să califice echipa în primăvara europeană, iar acesta a transmis că o să sărbătorească abia după ce o să își îndeplinească obiectivul.
„Probabil vom sărbători foarte mult în cazul în care ne vom califica. Acesta a fost doar un meci dintre cele șase, iar acum suntem într-o poziție favorabilă. Putem să ne bucurăm foarte tare și să sărbătorim în adevăratul sens al cuvântului doar dacă realizăm ceva, ceea ce nu se pune problema acum. Doar am jucat bine și am obținut trei puncte importante.
Putem decide calificarea în meciul cu Anderlecht, iar asta ne bucură. Anderlecht este în continuare superioară nouă, au o echipă tehnică, cu jucători foarte buni, însă am arătat din nou că am fost mai buni decât adversarul, așa că sunt de părere că avem șanse. Da, ar fi o surpriză mai mare dacă noi ne-am califica în dauna lui Anderlecht”, a spus Kent Nielsen, pentru TV2.