Marius Șumudică a vorbit despre șansele echipelor româneși în play-off-ul Conference League.
CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova sunt cele trei echipe care reprezintă România în play-off-ul Conference League, ediția 2022 – 2023.
CFR Cluj se va duela cu NK Maribor (Slovenia), FCSB o va întâlni pe Viking FK (Norvegia), iar Universitatea Craiova își va măsura forțele cu Hapoel Be’er Sheva (Israel) în play-off-ul Conference League.
Marius Șumudică, antrenorul luI Al Raed, a vorbit despre șansele celor trei formații de a ajunge în grupele Conference League, iar acesta crede că CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova pot ajunge în următoarea fază a competiției și a explicat de ce.
„Am şi urmărit meciurile (n.r – ale echipelor româneşti în cupele europene). Eu spun că toate cele trei echipe au şanse şi îmi doresc din suflet să se califice.
Maribor nu mai este ce era, nu mai este ce era. Beer Sheva nu mai este ce era, am văzut că au doar doi străini prin lot sau ceva de genul ăsta. Nu mai e ce era când juca Toni Nwakaeme acolo şi apoi s-a dus la Trabzonspor.
Deci, eu cred că toate echipele noastre au şanse, pentru că şi celelalte echipe au slăbit. În plus, echipele noastre au adus lumea la stadion… Înseamnă mult. Fotbalul românesc este în momentul de faţă într-o creştere vizibilă”, a spus Marius Șumudică.
Joi, 18 august
Joi, 25 august
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER