Meci spectaculos în Giulești! Dinamo Kiev și Beșiktaș s-au duelat în partida tur a dublei din play-off-ul Conference League iar trupa lui Mircea Lucescu a pierdut dramatic, cu 2-3, după un gol marcat de turci în prelungiri! | FOTO

În această seară, pe stadionul celor de la Rapid, Dinamo Kiev, formația lui Mircea Lucescu, s-a duelat cu Beșiktaș, în meciul tur al dublei manșe din play-off-ul Conference League. Calificarea în grupele competiției europene se joacă săptămâna următoare, la Istanbul, după victoria turcilor de la București, cu scorul de 3-2.

Meci spectaculos în Giulești! Dinamo Kiev și Beșiktaș s-au duelat în partida tur a dublei din play-off-ul Conference League iar trupa lui Mircea Lucescu a pierdut dramatic, cu 2-3, după un gol marcat de turci în prelungiri!

Dinamo Kiev și Beșiktaș s-au întâlnit pe stadionul Rapidului, în play-off-ul Conference League, în vederea calificării în grupe. A fost un meci frumos, din care nu au lipsit golurile de ambele părți.

Susținuți de publicul din Giulești, elevii lui Mircea Lucescu s-au duelat cu turcii, într-un meci foarte echilibrat. Ambele formații și-au creat multe ocazii de gol, raportul posesiei fiind unul strâns, la fel ca cel al șuturilor pe poartă.

La finalul partidei, Beșiktaș a ieșit învingătoare, după un gol marcat în minutul 94. Turcii au câștigat cu 3-2, iar calificarea se va decide la Istanbul, săptămâna viitoare.

Cum s-a desfășurat partida

Înainte de începerea duelului, fotbaliștii antrenați de Mircea Lucescu au fost huiduiți, în momentul în care au ieșit la încălzire, de către fanii lui Beșiktaș. Deși galeria Rapidului și-a anunțat prezența la meciul lui Dinamo Kiev, jucat în Giulești, aceștia nu au fost prezenți, fiind foarte puține persoane în zona în care stau, de regulă, ultrașii rapidiști.

Prima ocazie a partidei a apărut în minutul 14, atunci când Vanat, fotbalistul lui Dinamo Kiev, a executat o lovitură liberă, de la marginea careului. Mingea a trecut peste poarta turcilor, la o distanță mică. Echipa din Ucraina preluase controlul partidei, având balonul în posesie, dar, în minutul 20, Beșiktaș a avut o ocazie uriașă.

Aboubakar a reluat frumos, cu călcâiul, din șapte metri, dar Bushchan a scos în corner. Deblocarea tabelei s-a produs în minutul 38, atunci când Beșiktaș a primit un penalty, în urma unui presupus henț. Aboubakar a transformat fără emoții. La pauză, turcii conduceau cu 1-0.

Repriza secundă a debutat cu un gol al echipei lui Mircea Lucescu, marcat de Karavaev. Reușita a fost anulată, insă, de arbitrul englez Darren England, după consultarea VAR. Ucrainenii au forțat egalarea, iar în minutul 58 s-a întamplat. Shaparenko a restabilit egalitatea cu un șut superb.

A doua jumătate a partidei a făcut ca cele două formații să se deschidă, iar în minutul 64, la scurt timp după egalarea lui Dinamo Kiev, Colley i-a readus pe turci în avantaj, printr-o lovitură de cap, în urma unui corner bine executat.

Meciul a continuat într-o notă alertă, iar elevii lui Lucescu au înscris la următoarea fază. Voloshin a marcat, iar scorul era 2-2. Pe o ploaie torențială, care a pornit spre sfârșitul întâlnirii, turcii au reușit victoria în prelungiri. În minutul 94, Zaýnwtdïnov a marcat golul care a închis tabela la 3-2, în favoarea lui Beșiktaș.

Echipe de start:

Dinamo Kiev: Bushchan – Tymchyk, Popov, Syrota, Dubinchak – Karavaev, Sydorchuk, Shaparenko, Voloshyn – Bukalskiy – Vanat

Rezerve: Nescheret – Vivcharenko, Brazhko, Shepeliev, Parris, Malysh, Diachuk, Diallo, Tsarenko, Bilovar, Benito, Ramadani

Antrenor: Mircea Lucescu

Beșiktaș: Gunok – Rosier, Amartey, Colley, Masuaku – Ucan, Hadziahmetovic, G. Fernandes – O. Bulut, Aboubakar, Muleka

Rezerve: Detanoglu, Yuvakuran – Rebic, C. Tosun, Rashica, Oxlade-Chamberlain, Uysal, Tiknaz, Zainutdinov, K. Yilmaz, Onana, U. Meraș

Antrenor: Senol Guneș

 

Publicat: 24 08. 2023, 22:25
Actualizat: 24 08. 2023, 22:31