Meme Stoica, managerul general al celor de la FCSB, și-a anunțat revenirea pe banca tehnică a vicecampioanei României.
După ce echipa a fost preluată de Nicolae Dică, Mihai Stoica a decis să se întoarcă pe banca de rezerve, dar doar la meciurile internaționale.
Oficialul formației roș-albastre a dezvăluit că va sta pe banca tehnică la returul cu Dunajska Streda din Conference League și a explicat de ce a luat această decizie.
Mai mult, Meme Stoica a avut și un mesaj pentru ultrașii lui FCSB care vor umple Arena Națională la returul cu Dunajska Streda din turul trei al Conference League.
„Plecăm cu 1-0, e un avantaj, dar trebuie să fim atenți, fanii sper să fie mai inteligenți la meciul acesta să nu se lase provocați de suporterii adverși.
Eu voi sta pe bancă la meciul cu Dunajska Streda. Nu mai am chef să stau în general pe bancă, dar la meciurile internaționale stau pentru că știu mai multe limbi străine și am peste 150 de meciuri europene la care am participat și mai am experiență„, a spus Mihai Stoica la Orangesport.ro.
FCSB a câștigat meciul tur cu Dunajska Streda, scor 1-0, iar returul din turul trei preliminar al Conference League va avea loc joi, 11 august, ora 20.30, Live Video Online pe www.prosport.ro.
În cazul în care reușește să treacă de Dunajska Sterda, FCSB se va duela în play-off-ul Conference League cu Viking Stavanger (Norvegia) sau Sligo Rovers. În prima manșă a turului trei preliminar din Conference League, formația din Irlanda a pierdut cu scorul de 5-1 în deplasare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER