Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a remarcat un singur jucător după umilința cu Silkeborg, din Conference League.
Silkeborg a învins-o pe FCSB cu scorul de 5-0, în Danemarca, în cadrul rundei a treia a grupelor Conference League.
În urma acestui meci umilitor pentru vicecampioana României, Mihai Stoica l-a remarcat pe Alexandru Musi, mijlocașul în vârstă de 18 ani al lui FCSB.
Managerul roș-albaștrilor este de părere că Alexandru Musi s-a descurcat onorabil pentru primul său meci în Conference League din acest sezon. În rest, Mihai Stoica nu poate remarca vreun nume de la FCSB.
„Musi a intrat în a doua parte a meciului chiar foarte bine. Noi am avut un penalty clar. Rar mi-a fost dat să văd o fază în care arbitrul să ridice fanionul când Musi pleacă cu 10 metri… a crezut că pasează, dar nu a pasat.
Se făcea 4-1, poate ne dădeau 7-1, nu asta e ideea, ideea e că Musi nu a arătat rău. În rest, mi-e foarte greu să fac vreo remarcare”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER