PAOK, echipa lui Răzvan Lucescu, a fost zdrobită de Club Brugge, scor 0-3 la general, fiind eliminată din sferturile UEFA Europa Conference League.
După marea umilință, „Il Luce” a criticat dur strategia impusă de fiul său la clubul din Salonic.
Mircea Lucescu a fost surprins într-un mod negativ de felul în care fiul său a abordat meciul retur cu Club Brugge, scor 0-2 (0-3 la general), din sferturile Conference League. Fostul antrenor de la Dinamo Kiev a criticat strategia folosită de Răzvan Lucescu, fiul său.
„Il Luce” a semnalat mari probleme de organizare a jocului, dar și de poziționare la fotbaliștii lui PAOK Salonic.
„Au făcut greşeli de poziţionare, de organizarea jocului, ceea ce nu se întâmpla înainte la Răzvan. Jucătorii (n.r. lui PAOK) au fost puţin înfricoşaţi de nivelul la care au ajuns, de miza jocului. Jocul a fost dominat şi câştigat pe merit de Brugge.
N-a mai fost PAOK acea echipă pe care am văzut-o în meciurile anterioare, departe de jocul făcut cu Frankfurt, la Frankfurt şi acasă, sau cu Dinamo Zagreb, dar eu pun pe seama acestei situaţii.
Au avut şi nişte necazuri, cu jucători care s-au îmbolnăvit şi au lipsit 3-4 zile de la antrenament. În perioada asta e foarte greu. Acum concentrarea e pe campionat. Nu va fi uşor nici acest lucru pentru că sunt, totuşi, 3 echipe puternice în Atena. E lupta asta între Salonic şi Atena. A rămas singurul obiectiv (n.r: titlul în Grecia).
Sper ca băieţii să treacă peste acest moment, să îl trateze ca pe un accident pe parcurs şi să revină cu aceeaşi poftă de joc pe care au avut-o în meciurile anterioare. Dar mai ales organizarea de joc (n.r.: să revină), pentru că şi-au pierdut la un moment dat orientarea în teren.
Ce să-i spun lui Răzvan… N-aţi vrea să fiţi în pielea unui antrenor atunci când pierde un astfel de meci. Era negru la faţă…”, a spus Mircea Lucescu de pe Aeroportul Henri Coanda, conform AS.
După umilința din dubla cu Club Brugge, scor 0-3 la general, Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK Salonic, a spus că belgienii au meritat pe deplin calificarea.
„Am făcut o treabă bună în acest sezon, băieţii au muncit. Este un pas mare pentru noi faptul că am ajuns în sferturile unei competiţii europene, pentru a doua oară în trei ani. Asta arată că am făcut un pas în faţă.
Am înfruntat un adversar care are multă experienţă în Europa. Anul trecut a jucat în Champions League, deci are o experienţă diferită şi cred că a meritat calificarea, după aceste două meciuri.
Calificarea se judecă în detaliu. Cred că toate detaliile au fost în favoarea lui Brugge. Nu vreau să vorbesc despre alte lucruri care nu au legătură cu fotbalul. Totuşi, am jucat cu doi jucători care nu sunt la capacitate maximă.
Chiar şi pe stadion am avut astfel de jucători care s-au confruntat cu probleme. Şi cu toate acestea, am dat 150%, dacă cineva nu este la nivel maxim, nu este în favoarea noastră. Am avut şi asta, dar nu vreau să comentez”, a spus Răzvan Lucescu, conform sport24.gr.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER