Finanțatorul CFR-ului a fost la un pas să-l schimbe pe Dan Petrescu după eșecul cu Sivasspor din Gruia. Faptul că antrenorul s-a încăpățânat să țină de clauza de reziliere și discuția avută cu patronul l-a făcut pe Nelu Varga să-l păstreze pe tehnician.
A urmat cea mai bună serie a CFR-ului din ultimele șase luni, cu șase victorii și două egaluri în ultimele opt partide.
În plus, o victorie în partida de astăzi le asigură clujenilor calificarea în primăvara europeană și șansele la locul unu în grupă devin foarte mari.
„Primul loc în grupă ar fi o mare bucurie pentru nivelul la care suntem acum. Una dintre cele mai mari bucurii europene. Ar fi foarte important din punct de vedere financiar, dar și o mare performanță sportivă”, a spus Nelu Varga pentru Prosport.
Finanțatorul echipei din Gruia face asemănări între echipa de astăzi și formația CFR-ului din 2019 care elimina Celtic, Lazio și era eliminată de Sevilla din Europa League, după două egaluri: „Am același sentiment ca în 2019. Simt că avem un grup foarte bun și o echipă forte, care poate să se bată cu orice și să producă surprize plăcute”.
Patronul celor de la CFR Cluj a dat răspunsul la întrebarea care l-a făcut pe Dan Petrescu să aibă o reacție total necontrolată la conferința de presă. Petrescu a înjurat un jurnalist când a fost întrebat dacă postul său depinde de calificare.
Nelu Varga a oferit răspunsul la întrebare și i-a ținut partea lui Dan Petrescu. „Este exclus așa ceva. Dan va rămâne, indiferent de ce se întâmplă. El și-a îndeplinit obiectivul în Europa. Trebuie să ne susținem. Nu există această posibilitate. S-a supărat pentru că nu avea sens această întrebare”, a spus Nelu Varga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER