Nicolae Dică și-a lăudat jucătorii după remiza cu Anderlecht! Ce l-a nemulțumit la jocul din Bruxelles. „Vreau mai mult curaj!”
Nicolae Dică a tras concluziile după remiza din meciul Anderlecht – FCSB, scor 2-2, în grupele Conference League.
FCSB a remizat cu Anderlecht, scor 2-2, și a rămas fără victorie în cele cinci meciuri jucate în grupele Conference League.
La finalul partidei de la Bruxelles cu Anderlecht, Nicolae Dică a ținut să își laude jucătorii, chiar dacă Gigi Becali i-a desființat imediat după remiza din Belgia.
Nicolae Dică și-a lăudat jucătorii după remiza cu Anderlecht! Ce l-a nemulțumit la jocul din Bruxelles
Totodată, Nicolae Dică a dezvăluit și că echipa sa mai are de lucrat la curaj, personalitate și duelurile unu contra unu.
„Pot să spun că puteam să pierdem jocul, dar pe final puteam să-l și câștigăm. Dar ca joc, ca atitudine, este meritat acest egal. Este un rezultat important pentru moralul jucătorilor. Am întâlnit o echipă foarte bună, pe Anderlecht, cea mai titrată echipă din Belgia, cu jucători cu mare experiență, au jucat pe teren propriu, cu stadion aproape plin, mă bucur pentru atitudinea jucătorilor.
În ultima perioadă am avut o atitudine bună la toate jocurile. Vreau mai mult curaj pe faza ofensivă, să avem personalitate, să ținem de minge unu conta unu, pentru că avem calitate și trebuie să încerce să facă acest lucru jucătorii din atac.
Lucrăm și pe compartimente, lucrăm și cu întreaga echipă și încet-încet sperăm să reușim să nu mai facem greșeli. Dar și adversarul, cei de la Anderlecht, a avut primul șut pe poartă în minutul 38 și a marcat gol. Noi am avut câteva ocazii până să marcheze ei golul și nu am reușit să marcăm”, a declarat Nicolae Dică la finalul partidei cu Anderlecht.
Unde a pierdut FCSB șansa la primăvara europeană
Chiar dacă a declarat că a fost mulțumit de modul în care a arătat echipa sa la partida cu Anderlecht, Nicolae Dică nu a putut trece de umilința suferită de FCSB cu Silkeborg, scor general 10-0.
„Îmi aduceam aminte cu cei din staff că în cele două jocuri cu Silkeborg am arătat foarte rău, din păcate pentru noi. În cele jocuri trebuia să scoatem mai mult. Am trecut peste, importat este că am reușit să ne revenim și am avut rezultate în campionat și acest rezultat pozitiv în Europa. Din punctul meu de vedere este un rezultat pozitiv pentru că am întâlnit o echipă foarte bună. Este un punct pentru încrederea jucătorilor. Nu am jucat cu oricine în seara asta”, a precizat Nicolae Dică.