FCSB se luptă cu Viking pentru un loc în grupele Conference League, iar norvegienii pleacă cu un avantaj după rezultatul din tur.
Viking s-a impus în manșa tur a play-off-ului Conference League cu scorul de 2-1, pe Arena Națională, iar returul este programat azi, ora 20.00, în Novergia.
Cu câteva ore înaintea meciului retur din play-off-ul Conference League, norvegienii fac un anunț îngrijorător pentru Nicolae Dică.
Morten Jensen (41 de ani), unul dintre antrenorii lui Viking, anunță că postul lui Nicolae Dică va fi în pericol dacă nu reușește să se califice în grupele Conference League. Mai mult, novergianul susține că la formația sa nu va pica niciun cap în cazul unui eșec.
„FCSB este un club mai mare decât noi, e obișnuit cu participarea în competițiile europene și cu siguranță este o mare miză pentru cei de colo. Viitorul staff-ului și al jucătorilor ar putea fi în joc.
Antrenorul ar putea pleca dacă pierd, dar la Viking nu va cădea niciun cap dacă nu ne calificăm în grupe”, a spus Morten Jensen, înainte de returul cu FCSB, potrivit Aften Bladet.
Nicolae Dică a revenit pe banca tehnică a lui FCSB pe 26 iulie, după ce Toni Petrea și-a dat demisia. Acesta a bifat șapte meciuri la vicecampioana româniei de pe 26 iulie până în prezent, dintre care patru în Conference League.
În cele 7 meciuri cu Nicolae Dică pe banca tehnică, FCSB a bifat patru victorii, două remize și o înfrângeri.
Viking – FCSB se joacă azi, ora 20.00, în returul play-off-ului Conference League, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Pro TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER