Marius Bilașco, oficialul campioanei României, a fost nemulțumit de modul în care s-au prezentat jucătorii lui Dan Petrescu la meciul retur cu Inter d’Escaldes.
Oficialul CFR-ului se bucură că CFR Cluj s-a calificat în turul trei preliminar al Conference League, jocul ardelenilor cu Inter d’Escaldes i-a lăsat un gust amar.
Marius Bilașco a explicat cum au reușit jucătorii campioanei din Andorra să îi surprindă pe ardeleni, dar dă vina pentru jocul slab al elevilor lui Dan Petrescu și pe deplasarea lungă.
Marius Bilașco a discutat și despre gafa comisă de Cristi Bălgrădean de la golul marcat de formația din Andorra.
„Nu a fost un meci reușit, dar important e că ne-am calificat. Momente mai puțin bune în timpul jocului în care am fost surprinși. Am spus că e un meci mai ușor, dar au reușit să se mobiliezeze și să fie periculoși la faze fixe. Puteam să câștigăm pe final și era un rezultat echitabil, dar cel mai important e că ne-am calificat.
Ne așteptam la altceva… A fost o deplasare foarte lungă, ar fi ușor să găsim scuze pentru un meci mai nereușit. Pentru noi urmează un meci foarte important, jucăm într-un ritm infernal.
(n.r. despre gafa lui Cristi Bălgrădean) Nu știu dacă ați observat, dar aici este un vânt, e curent, chiar vorbeam cu băieții că are o traiectorie ciudată și poate să fie o explicație pentru greșeala lui Bălgrădean.
Ne dorim să trecem mai departe pentru că am ajuns în poziția în care trebuie să ne luptăm pentru Conference League. E important ca să ajungem în play-off. Nu cred că va fi un meci ușor. Dacă e să vorbesc despre starea noastră de spirit, atunci va fi destul de greu. Speră să fie doar o perioadă și să o depășim. Am avut așa o cădere după ratarea calificării și a lăsat urme”, a spus Marius Bilașco la Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER