Oficialii lui Sepsi au explicat de ce spectatorii au scandat „Ria, Ria, Ungaria!” la meciul cu Olimpija Ljubljana din Conference League! | VIDEO EXCLUSIV ProSport Special

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 6 poze

Directorul sportiv al lui Sepsi Sf. Gheorghe, Attila Hadnagy, a intrat în direct la ProSport Special și a explicat de ce spectatorii de pe stadionul din Covasna au strigat numele Ungariei la meciul cu Olimpija Ljubljana din Conference League.

Sepsi Sf. Gheorghe s-a impus cu 3-1 în fața Olimpijei Ljubljana, în manșa întâi a turului secund preliminar al Conference League. În timpul partidei, spectatorii de pe stadionul din Covasna au scandat la unison „Ria, Ria, Ungaria!”.

Intrat prin telefon în direct la ProSport Special, directorul sportiv de la Sepsi, Attila Hadnagy, a explicat că fanii lui Sepsi au vrut să îi facă pe plac premierului Ungariei Viktor Orban, prezent în tribune.

Oficialii lui Sepsi au explicat de ce spectatorii au scandat „Ria, Ria, Ungaria!” la meciul cu Olimpija Ljubljana din Conference League

Sepsi a primit vizita echipei Olimpija Ljubljana în manșa întâi a turului secund din Conference League, formația din România reușind să se impună cu 3-1, cu toate că slovenii au fost cei care au deschis scorul.

Spectatorii de pe stadion au scandat la unison numele Ungariei, iar directorul sportiv Attila Hadnagy a explicat, în cadrul ProSport Live, de ce au recurs la un astfel de gest. Oficialul covăsnenilor spune că fanii câștigătoarei Cupei României au vrut să îi facă pe plac premierului Ungariei Viktor Orban.

„Pentru noi a fost o surpriză plăcută (n.r. că Viktor Orban a fost prezent la meci). La 30 de kilometri de aici e un spectacol și a venit acum două sau trei zile în țară. A venit și Marco Rossi, selecționerul Ungariei.

(n.r. De ce a scandat publicul numele Ungariei?) Cred că au strigat pentru premierul Ungariei.

Noi am, făcut istorie la clubul ăsta și oamenii au foame să vină la meciurile noastre. Nu au venit numai unguri, ci și români care vorbesc doar românește și suntem chiar prieteni. Noi ne simțim foarte bine aici”, a declarat Attila Hadnagy în cadrul ProSport Special.

Oficialul lui Sepsi și-a manifestat, din nou, nemulțumirea vizavi de faptul că LPF a programat echipa în etapa a doua să joace duminică, de la ora 12:00, cu FC Argeș: „Am fost puși să jucăm de la ora 12, la 35 de grade, și fără VAR din ce am înțeles. Suntem echipa nimănui, o echipă oarecare care să joace la ora 12 fără VAR”.

Publicat: 22 07. 2022, 00:47
Actualizat: 22 07. 2022, 20:47