Olympiacos Pireu şi Fiorentina îşi dispută trofeul Conference League. Cele două finaliste, eliminate de două ori din cupele europene de Universitatea Craiova

Olympiacos Pireu şi Fiorentina se duelează astăzi în premieră, cu ocazia celei de-a treia finale Conference League din istorie, programată azi, de la ora 22.00, la Atena, pe stadionul lui AEK, „OPAP Arena” sau „Agia Sophia Arena”, de 33.000 de locuri.

Cele două echipe au ceva în comun: fiecare a fost eliminată de două ori din cupele europene de Universitatea Craiova. Se întâmpla însă în anii 70-80, perioada de glorie maximă a echipei din Bănie.

Fiorentina, eliminată şi de „Campioana Unei Mari Iubiri”, şi de „Craiova Maxima”

Universitatea Craiova s-a întâlnit cu Fiorentina în două sezoane, de fiecare dată în primul tur al Cupei UEFA, actuala Europa League, prima dată în 1973-1974 şi a doua oară în stagiunea cea mai bună, 1982-1983, când „Craiova Maxima” a jucat semifinalele competiţiei.

În prima dublă cu formaţia „Viola”, generaţia supranumită „Campioana Unei Mari Iubiri” a câştigat cu 1-0 pe „Central”, gol Oblemenco (89) şi a remizat, scor 0-0, pe „Artemio Franchi”, contra echipei lui De Sisti.

În toamna lui 1983, „Craiova Maxima” se impunea cu 3-1 acasă, goluri Ungureanu, Cârţu şi Balaci, respectiv Bertoni, iar în retur italienii, cu cinci campioni mondiali în componenţă, câştigau cu 1-0, gol Antognoni, dar tot Ştiinţa mergea mai departe.

Sorin Cârţu, „bestia nera” pentru Olympiakos Pireu

Universitatea Craiova s-a duelat cu Olympiacos Pireu prima dată în turul inaugural din Cupa Campionilor Europeni, ediţia 1981-1982, iar oltenii s-au calificat, după 3-0 în Bănie, goluri: Cârţu, Irimescu şi Ţicleanu, şi 0-2 la Pireu, goluri: Mitropoulos şi Anastopoulos.

A doua calificare a Ştiinţei în detrimentul elenilor a fost în turul secund al Cupei UEFA în sezonul 1984-1985, trupa din Bănie impunându-se în ambele manşe cu 1-0, golurile fiind marcate de fiecare dată de Sorin Cârţu. Aşadar, „Sorinaccio”, golgheterul all-time al Universităţii Craiova în cupele europene, a fost „bestia nera” pentru Olympiacos Pireu, marcând în trei din cele patru dueluri cu elenii.

Olympiacos Pireu, la prima finală europeană din istorie. Fiorentina, al doilea an la rând în finala Conference League

Olympiacos Pireu descinde în seara aceasta în fieful rivalei, AEK, după ce i-a scos practic acesteia titlul intern din buzunar, învingând-o în penultima etapă de campionat, iar PAOK Salonic, echipa lui Răzvan Lucescu, a profitat şi s-a încoronat campioană a Greciei.

Cele două echipe care au în palmares trofeul Conference League sunt AS Roma şi West Ham United. Fiorentina este la a doua finală consecutivă în Conference League, înclinându-se cu 2-1 anul trecut în faţa „ciocănarilor”. Formaţia „Viola” a câştigat un trofeu european: Cupa Cupelor în 1961, după 2-0 (d) şi 2-1 (a) cu Glasgow Rangers în finală.

De partea cealaltă, Olympiacos Pireu se află la prima finală europeană din istoria sa (are în palmares numai Cupa Balcanică, în 1963), şi poate deveni primul club din Grecia care câştigă un trofeu european la fotbal. Rivala Panathinaikos a pierdut ultimul act al Cupei Campionilor Europeni contra lui Ajax (2-0) în 1971, pe Wembley.

În schimb, antrenorul lui „Oly”, Jose Luis Mendilibar, este pentru al doilea an la rând într-o finală europeană, după ce a cucerit anul trecut Europa League cu FC Sevilla. Marocanul El Kaabi este cel mai bun marcator din actualul sezon al Conference League, cu 10 goluri, deşi echipa sa nu a fost implicată în faza grupelor competiţiei. Fosta vedetă a Fiorentinei, muntenegreanul Stefan Jovetic, este în lotul grecilor, urmând a lua loc pe banca de rezerve.

Olympiacos a încheiat pe locul 3 grupa de Europa League, după West Ham și Freiburg şi înaintea celor de la Backa Topola, iar în Conference League a trecut pe rând de Ferencvaros (1-0, 1-0), Maccabi Tel Aviv (1-4, 6-1), Fenerbahce (3-2, 1-1) şi Aston Villa (4-2, 2-0).

Fiorentina a câștigat grupa de Conference League din care au făcut parte Ferencvaros, Genk și Cukaricki şi apoi le-a eliminat pe Maccabi Haifa (4-1, 1-1), Plzen (0-0, 2-0) şi Club Brugge (3-2, 1-1).

În campionatul elen, Olympiacos Pireu a terminat pe locul 3, în timp ce Fiorentina va termina pe poziţia a 8-a în Serie A, indiferent ce va face în restanţa cu Atalanta.

Echipe probabile:

Olympiacos: Tzolakis – Rodinei, Retsos, David Carmo, Ortega – Chiquinho, Iborra, Hezze – Podence, El Kaabi, Fortounis: Antrenor: Jose Luis Mendilibar.

Fiorentina: Terracciano – Dodô, Martínez Quarta, Milenković, Biraghi – Mandragora, Bonaventura – Nico González, Beltrán, Kouamé – Belotti. Antrenor: Vincenzo Italiano.

Arbitru: Artur Soares Dias (Portugalia)

Publicat: 29 05. 2024, 13:54