Rangelo Janga rămâne modest după golul victoriei din meciul Slavia Praga – CFR 0-1. „Ne-am apărat ca leii, am alergat ca nebunii!”

Rangelo Janga (30 de ani), fotbalistul care a înscris golul victoriei pentru CFR Cluj din partida cu Slavia Praga, rămâne modest.

Fotbalistul lui Dan Petrescu a vorbit la finalul meciului câștigat de CFR Cluj cu Slavia Praga în grupele Conference League și a explicat cum au reușit ardelenii să se impună în Cehia.

Rangelo Janga a ținut să îl laude și pe Simone Scuffet, portarul care a ajuns la CFR Cluj în vară și care a avut o serie de intervenții salvatoare în partida cu Slavia Praga.

Rangelo Janga rămâne modest după golul victoriei din meciul Slavia Praga – CFR 0-1

Totodată, Rangelo crede că Slavia Praga ar trebui să joace în Champions League deoarece echipa din Cehia este mult peste nivelul Conference League.

„Ne-am apărat ca leii, am alergat ca nebunii. De la mine se așteaptă să marchez goluri deoarece sunt atacant. Sigur (n.r. a fost un gol important), dar a fost o performanță bună a echipei. Știam de dinainte de meci că o să fie o seară dificilă deoarece Slavia Praga e o echipă bună.

Scuffet a făcut niște parade nebunești. Noi știam că Slavia este o echipă bună, poate merită să joace în Champions League, e mai bună decât nivelul din Conference League. Am văzut că Ballkani a câștigat cu Sivasspor, este o grupă bună”, a spus Rangelo Janga la finalul meciului Slavia Praga – CFR Cluj, scor 0-1.

Rangelo Janga este născut la Rotterdam, dar joacă pentru naționala Curacao, unde a fost antrenat de Patrick Kluivert și pentru care a marcat 13 goluri în 24 de partide. Are 2 titluri de campion în Kazahstan și unul cucerit în Cipru, cu Astana respectiv Apollon Limassol. A jucat la tineretul lui Feyenoord, la Gent sau Nijmegen.

Captură foto: Pro Arena

Publicat: 07 10. 2022, 00:42
Actualizat: 07 10. 2022, 00:51