Reacția lui Meme Stoica după ce Gigi Becali a anunțat că a pariat pe victoria FCSB în Danemarca. „Este o prostie!”
Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a reacționat după ce Gigi Becali a dezvăluit că a pariat 20.000 de euro pe victoria echipei sale în Danemarca.
Reacția lui Meme Stoica după ce Gigi Becali a anunțat că a pariat pe victoria FCSB în Danemarca. „Este o prostie!”
FCSB a fost eliminată din Conference League de Nordsjaelland, iar după meciul din Danemarca Gigi Becali a dezvăluit că a fost contactat de o persoană înaintea partidei care i-a spus că este cota 7 pentru victoria echipei sale. Gigi Becali i-a solicitat să parieze și pentru el 50.000 de euro, însă acel apropiat a pus doar 20.000 de euro.
După dezvăluirile lui Gigi Becali, Meme Stoica a reacționat. Președintele Consiliului de Administrație crede că latifundiarul din Pipera a glumit când a vorbit despre pariuri, însă susține că nu ar trebui să fie o problemă dacă un oficial ar dori să parieze pe alte meciuri.
„Eu nu cred că a pariat. Cred că glumeşte. Este imoral să nu mă laşi pe mine să pariez. Joacă de exemplu Inter cu Monza. De ce n-aş putea să pariez dacă eu cred că se întâmplă ceva? Este normal să nu mă laşi să pariez contra echipei mele.
Este o prostie. Sunt convins că n-a pariat”, a spus Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, conform Orange Sport.
Gigi Becali s-a autodenunțat. „Am pus 20.000! Nu am voie să pariez?
Latifundiarul din Pipera a dezvăluit după eliminarea lui FCSB din Conference League că a pariat 20.000 de euro pentru calificarea vicecampioanei României în play-off-ul competiției.
„Am pierdut 20.000. Am pus și eu un pariu. Am vorbit cu cineva și mi-a zis că e cotă 7. Cum adică, mă, cotă 7? Mi-a zis că dacă e calificare, iei de 7 ori mai mult. I-am zis să-mi pună și mie 50.000. Adică de la el, că nu-i problemă. Adică paria pentru mine cum ar veni, ne cunoaștem. A zis: ‘Băi, Gigi, nu pot să pun 50.000, că nu primesc 50.000. Pot să pun maxim 20.000’. Am pus 20.000 (n.r – pe calificarea FCSB).
Păi, n-am pariat eu! Hai să spun când n-ai voie să pariezi. N-ai voie să pariezi în România, că se consideră că faci aranjamente. Dacă pariezi pe meciuri europene, aia nu e niciun fel de problemă. Făceam aranjament ca să câștig? Nu am voie să pariez? De ce nu e moral să pariez pe echipa mea? De ce nu e voie, mă? N-am voie să mă distrez ca orice om? E un joc. Nu e o chestiune de patimă să pariez 700.000, un milion. Toate au o logică. Dacă fac din asta o obișnuință, da, dar așa… 20.000 e fleac.
După mi-a spus că a scăzut cota. Era cotă 5 (n.r – pentru calificarea FCSB). Eu am pus după ocaziile alea cu Coman. Era o chestiune de pariat pe echipa mea”, a spus Gigi Becali, la Prosport Live.