Patrick Kluivert, fostul mare atacant olandez, a avut o reacție de bucurie care ar putea fi catalogată într-o oarecare măsură drept „indecentă” după golul marcat de Ndiaye în prelungirile meciului retur dintre Adana Demirspor și CFR Cluj, care s-a terminat cu scorul de 2-1 pentru gruparea turcă, reușită ce a stabilit soarta calificării în turul trei preliminar din Conference League.
Fostul mare fotbalist a sprintat spre colțul terenului, acolo unde jucătorii săi celebrau această reușită. De asemenea, batavul s-a îmbrățișat cu oamenii din staff-ul său și le-a făcut semne suporterilor să se țipe cât mai tare, într-o reacție de descătușare profundă. (AICI VIDEO CU ACEST MOMENT)
CFR Cluj a pierdut deci dramatic accederea în turul trei preliminar al Conference League. După acel 1-1 din turul disputat în Gruia, fosta campioană a României a fost condusă la pauză în Turcia, dar a reușit să revină în partea secundă grație golului semnat de Vasile Mogoș în minutul 68 din penalty, penalty care a fost obținut de Daniel Bîrligea. La faza respectivă, Gravillon, fundașul central al celor de la Adana Demirspor a primit și cartonașu roșu pentru acea intervenție.
Adana Demirspor: Karacic – Svensson, Gravillon, Guler, Rodrigues – Stambouli, Akbaba – Yusuf San, Belhanda, Akintola – Ndiaye Rezerve: Ozbir, Cokcalis, Dursun, Aydogan, Manev, Burak, Gulbrandsen, Tokoz, Nani, Erdogan Antrenor: Patrick Kluivert
CFR Cluj: Sava – Mogoș, Kresic, Muhar, Ajeti, Camora – Cvek, Avounou, Krasniqi – Yeboah, Bîrligea Rezerve: Bălgrădean, Hindrich – Morgan, Cr. Manea, Filip, Jefte, C. Deac, Otele, Konoplianka, Țîru, Tachtsidis, Fica Antrenor: Andrea Mandorlini
Stadion: Yeni Adana (Adana) Arbitru: Nathan Verboomen (Belgia); Asistenți: Mathias Hillaert & Ruben Wyns (Belgia)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER