Ricardo Cadu, dezamăgit de prestația lui CFR Cluj din meciul cu Lazio: „Au avut o șansă foarte mare măcar să nu piardă!”

În ciuda faptului că Lazio a jucat în zece oameni încă din minutul 13, CFR Cluj nu a reușit o prestație notabilă, iar ardelenii au pierdut meciul. În partida de pe Stadio Olimpico, Patric a văzut cartonașul roșu după nici măcar un sfert de oră de joc.

Ricardo Cadu despre posibilitatea ca Savic să rateze returul cu CFR: „Nu mai contează lipsa unui jucător”

Ciro Immobile a deschis scorul pentru Lazio în minutul 45+4, iar pasa de gol a venit din partea lui Felipe Anderson. CFR Cluj nu a mai reușit egalarea și a plecat învinsă de la Roma.

Ricardo Cadu, fotbalist care a jucat 8 ani în tricoul lui CFR Cluj, a vorbit despre șansele formației din Gruia de a trece de Lazio. Actualul secund de la Pacos Ferreira a spus că o să-i fie foarte dificil campioanei României în returul cu echipa din capitala Italiei.

„Eu zic că va fi greu. Are șanse (n.r. să câștige CFR), dar puține, pentru că Lazio, într-adevăr, e o echipă mai bună decât CFR Cluj. Au avut o șansă foarte, foarte mare (n.r. în tur) măcar să nu piardă! Lazio a jucat în 10 oameni. CFR putea să facă mai mult, dar cum am spus, Lazio e o echipă foarte bună.

(n.r. Savic ar putea lipsi de la Lazio în retur) Nu. O echipă precum Lazio… Nu mai contează lipsa unui jucător. Toți sunt foarte buni și oricare ar juca ar face față. Dacă era Immobile, atunci da! Lazio are un lot foarte, foarte valoros și oricine ar juca ar face-o foarte bine”, a spus Ricardo Cadu pentru Sport.ro.

Cu 4 zile înainte de meci, CFR Cluj a anunțat că nu se mai pot găsi bilete pentru returul cu Lazio. Fanii campioanei României vor umple stadionul din Cluj Napoca și o să își susțină favoriții. Echipa din Serie A este clar favorită la calificare și în cea de-a doua manșă.

Jucătorii lui CFR Cluj vor avea o primă de 200.000 de euro pentru calificarea în „optimile” Conference League. Doar că elevii lui Dan Petrescu vor avea o misiune grea pentru a întoarce rezultatul din tur, 0-1.

Publicat: 22 02. 2023, 15:21